Cotidianul spaniol AS scrie că Ronaldo şi echipa sa de avocaţi au acceptat acuzele Trezereriei Spaniole, dar încearcă să rezolve situaţia fără ca fostul star blanco să vină la Madrid. ”Cristiano va fi condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare”, scrie aceeaşi sursă.

14.7 milioane de euro este suma pe care Cristiano Ronaldo ar fi ascuns-o de statul spaniol. Fotbalistul va accepta frauda fiscală comisă şi îşi va plăti datoriile către stat, precum şi o amendă încă necunoscută.

Totodată, Ronaldo va fi condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru comiterea a patru infracţiuni fiscale pe perioada în care a evoluat pentru Real Madrid. Iniţial, Ronaldo a negat toate acuzaţiile îndreptate împotriva sa considerându-se nevinovat. Super starul portughez a explicat în faţa instanţei că a urmat aceleaşi proceduri şi în Anglia, acolo unde nu a avut nicio problemă cu legea.

Per total, acceptându-şi vina, Ronaldo se află într-o situaţie similară ca efect cu cea în care s-a aflat Lionel Messi.

Tocmai de aceea, avocaţii super starului portughez cer ca pedeapsa cu închisoarea să fie ştersă din cazierul lui Ronaldo, în schimbul sumei de 375.000 de euro. Aşa a procedat şi Messi, iar judecătorii spanioli au acceptat în cele din urmă solicitarea avocaţilor argentinianului.