image
Sursa foto: jurnal.md

Dodon: În 72 de ore Guvernul sau cade sau rezistă; Varianta ideală - demisia lui Stamate și retragerea asumării răspunderii

Proiectul de asumare a răspunderii, înaintat de Guvern, „nu poate fi susținut” întrucât ar fi neconstituțional, a declarat președintele Igor Dodon, în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV. El a spus că dacă premierul nu-și retrage proiectul înscris deja la Parlament, atunci există „șanse mari” ca Guvernul să cadă. „Varianta ideală”, în opinia sa, este demisia ministrului Justiției Olesea Stamate și retragerea proiectului de asumare a răspunderii.

În cadrul emisiunii, Igor Dodon a comentat victoria lui Ion Ceban din cadrul scrutinului pentru funcția de primar, menționând că pentru prima dată în ultimii 15 ani chișinăuenii nu au mai votat geopolitic.

Întrebat dacă nu-i este frică de concurență în partid, așa cum susțin unii analiști că s-ar putea întâmpla după victoria lui Ceban, Dodon a respins aceste declarații, admițând totuși că noul primar poate fi următorul lider al stângii.

Președintele a fost solicitat să comenteze situția din jurul concursului pentru funcția de procuror, care a fost anulat după ce ministrul Justiției, Olesea Stamate, a acuzat că membrul comisiei delegat de Zinaida Greceanîi, Petru Bobu, a acordat punctaje disproporționate.

Dodon a spus că nu îl cunoaște pe Petru Bobu și că nu știe „de ce a votat așa”. Șefului statului i s-a amintit că la fel s-a întâmplat și în cadrul concursului de selectare a șefului CNA, acolo unde socialiștii au depunctat anumiți concurenți și l-au favorizat pe Ruslan Flocea.

În acest context, Dodon a reproșat comisiei că nu s-a sensibilizat imediat pentru a anula concursul dacă au sesizat „neconcordanțe” în punctare.

El a insistat că își dorește ca alianța de guvernare să existe și în continuare, solicitând în acest sens premierului Maia Sandu să renunțe la proiectul privind asumarea răspunderii în asupra modificărilor la legea Procuraturii, care i-ar oferi posibilitatea să înainteze CSP-ului o listă scurtă de candidați pentru funcția de Procuror General.

„În 72 de ore Guvernul sau vă cădea sau va continua să funcționeze. Doamna prim-ministru ar fi putut să discute acest subiect cu colegii de alianță. Dar a mers fără să discute cu colegii din Parlament. Acum, cu încălcarea acordului coaliției, contrar Constituției, socialiștii nu pot accepta așa ceva. Asta ar putea să ducă la căderea Guvernului. Opinia mea e că e este ilegal”, a declarat Igor Dodon.

Șeful statului a mai spus că Olesea Stamate trebuie să demisioneze din funcția de ministru al Justiției, astfel asumându-și „greșeala” făcută în comisia de selectare a candidaților pentru funcția de procuror general.

„Varianta ideală în această situație este ca Guvernul să-și retragă acest vot de asumare a responsabilității, pentru că el nu poate fi susținut. Mai departe, Guvernul să retragă susținerea acestui ministru, dacă nu există încredere în acest concurs, să propună o altă candidatură la funcția de ministru al Justiției, eu semnez decretul și în aceeași zi se anunță un nou concurs”, a declarat Igor Dodon.

Președintele a mai spus că a avut ieri, la ora 18:00, o întrevedere cu premierul și președintele Parlamentului, în cadrul căreia s-a discutat despre situația din alianță.

„Am sugerat să se retragă această asumare și să continăm dialogul, să menținem coaliția”, a declarat el, menționând că a fost o „discuție calmă și liniștită”.

Pe viitor, a insistat Dodon, întrevederi nu vor mai avea loc „în formatul liderilor de partide” la care să participe și el, atunci când a fost întrebat dacă mai este sau nu dispus să stea la „aceeași masă” cu Andrei Năstase.

Întrebat dacă în cazul în care va cădea Guvernul Sandu, socialiștii iau în calcul să facă o alianță cu PD, Dodon a răspuns că „nu caută parteneri pentru coaliții de guvernare” și că socialiștii nu vor coaliza cu democrații.

A fost pusă în discuție și situația din mass-media, acolo unde deși influența holdingului lui Vladimir Plahotniuc pare să fie în scădere, crește cea a socialiștilor. Când a fost întrebat cum a fost posibil ca licența de emisie a postului Pervîi Kanal să ajungă la socialiști, Dodon a răspuns: „Ce, era mai bine s-o lăsăm la Plahotniuc?”.

Iar la întrebarea de ce au nevoie socialiștii de atâtea televiziuni, Igor Dodon a răspuns că nu știe și că o să-i întrebe.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: