image
Sursa foto: Valentina Buliga, la Filipeni

Nicio sărbătoare fără democraţi! Aceasta e noua lozincă a PD-ului în an electoral

După ce au pus povara miliardului furat pe umerii cetăţenilor și nu au întreprins acţiuni care ar demonstra că ar fi în căutarea lui, democraţii dau buzna în viaţa oamenilor şi pretind să fie primiţi cu tot onorul. Aceştia nu scapă niciun hram, nicio sărbătoare din sate. Numărul festivalurilor a crescut ca ciupercile după ploaie. Plătite din bani publici, în calitate de „oaspeţi de onoare”, în capul mesei stau democraţii, cei care i-au băgat în datorii până şi pe nepoţii celor cu care se încing în horă.

Sergiu Sîrbu, la AlexandrovcaSergiu Sîrbu, la Alexandrovca

După o privire aruncată pe pagina de Facebook a democratului Sergiu Sârbu, aflăm că acesta a participat pe parcursul lunii mai la patru hramuri ale bisericilor din patru localităţi. Pe 6 mai, Sârbu se laudă cu prezenţa la ziua satului Alexandrovca, comuna Gangura, Ialoveni. „Oameni cu zâmbet pe buze, muzică şi dansuri populare, atmosferă de sărbătoare”, notează acesta cu emfază. Pe 27 mai, democratul face figuraţie la hramul din satele Ulmu şi Dănceni, Ialoveni unde la fel se arată încântat de oamenii uniţi „în tradiţii şi veselie”. Pe 4 iunie, Sârbu e la ziua oraşului Căuşeni pe care îl numeşte oraşul său „de suflet” şi e încântat să găsească şi aici numai „zâmbete şi optimism”.

Sergiu Sîrbu, la DănceniSergiu Sîrbu, la Dănceni

Viaţa e minunată!

Nu rămâne în urmă nici Valentina Buliga, atrasă de sărbători în an electoral ca albina de flori. Pe 6 mai, a participat la hramul satului Gradişte din comuna Porumbrei, Cimişlia. Pe 22 mai, se prinde în horă alături de ţăranii din Mărăndeni, Făleşti. Iar pe 4 iunie admiră „feeria sărbătorii Sf. Constantin şi Elena” din comuna Filipeni, Leova. Pe lângă hramurile bisericilor din sate, Buliga mai participă pe 12 mai la Ziua internaţională a nurselor, care a avut loc în or. Criuleni şi pentru care din bugetul raional au fost alocaţi 15 mii de lei. De Ziua Internaţională a familiei Buliga ia calea Sorocii.

Valentina Buliga, la Mărăndeni, FăleștiValentina Buliga, la Mărăndeni, Fălești

Zâna de la Flămânzeni

Deputata PD, Violeta Ivanov, cutreieră satele în pantofi cu tocuri de șapte cm. Pe 7 mai, Ivanov participă la Ziua or. Sângerei. Pe 18 mai, poposește tot la hram, de această dată – la Rădoaia, Sângerei. „Dacă ar fi să descriu într-un singur cuvânt ziua petrecută alături de oamenii din satul Rădoaia, la sărbătoarea hramului, acel cuvânt ar fi armonie. E un sentiment extraordinar, trăit de oricine ajunge într-o asemenea comunitate”, raportează Ivanov pe FB. La 23 mai, Violeta Ivanov face notă discordantă în peisajul satului Flămânzeni, Sângerei. Aceasta apare ca desprinsă din basme – în costum, eşarfă şi pantofi roz pal, în mijlocul flămânzenilor. „Așa cum îi stă bine zilei de Hram și așa cum se întâmplă de sute de ani, oamenii s-au bucurat împreună de această zi. Cu mare plăcere le-am fost alături și le mulțumesc pentru căldura cu care m-au primit în mijlocul comunității lor”, punctează deputata.

Violeta Ivanov, la Dumbrăvița, SângereiVioleta Ivanov, la Dumbrăvița, Sângerei

La 29 mai, Ivanov, descinde la o întâlnire cu cetăţenii din Dumbrăviţa, Sângerei. Pentru că nu mai e sărbătoare, ci e o întâlnire la care oamenii îşi spun problemele, nu au medic, nici apă potabilă în sat, deputata e flancată de trei agenţi de poliţie. În sală sunt prezenţi doar 20 de oameni.

Înconjurată de cozonaci şi învârtite

Valentina Stratan, la „Vatra învârtitelor”, Peresecina, OrheiValentina Stratan, la „Vatra învârtitelor”, Peresecina, Orhei

O ţine într-o veselie şi deputata Valentina Stratan. Întoarsă de la Târgul Cozonacilor, pe când încă aroma acestora pare să mai persiste în aer, deputata se duce „La vatra învârtitelor”, un festival ce are loc la Peresecina, Orhei. „În Duminica Mare s-au adunat de la mic la mare în centrul satului oameni care ştiu să preţuiască şi să promoveze mai departe tradiţiile şi obiceiurile rămase de la părinţii noştri...” etc., etc. „Învârtitele” şi „cozonacii” apar în agenda deputatei după sărbătorirea hramului bisericii satului Horodca, Ialoveni, şi a hramului din Zâmbreni, acelaşi raion. „E sărbătoare şi răsună muzica în satul Zâmbreni...”, raportează pe 17 mai deputata pe pagina sa de FB.

Marian Lupu, la Ziua oraşului Cricova, sărbătorită pe 22 mai. „Le-am urat mulți ani și să fie mândri de această localitate”Marian Lupu, la Ziua oraşului Cricova, sărbătorită pe 22 mai. „Le-am urat mulți ani și să fie mândri de această localitate”

Scoşi din horă?

Mai puţin invitat la hramuri este Marian Lupu. Acesta apare în scenă doar la Ziua oraşului Cricova, sărbătorită pe 22 mai. „Le-am urat mulți ani și să fie mândri de această localitate”, informează post-factum Lupu pe FB.

Deputatul Dumitru Diacov nu a fost la niciun hram. Nu ne-a răspuns la telefonul mobil, nici la fix, pentru a ne spune de ce, spre deosebire de colegii săi, evită să se întâlnească cu „oameni veseli şi optimişti”, „talpa ţării”.

Eventualele sărbători pe agenda partidului

O sursă care a solicitat anonimatul ne-a informat că PD a solicitat colectarea informaţiei despre toate evenimentele culturale, sportive, hramurile din raioanele conduse de democraţi şi numărul aproximativ de oameni care ar putea participa la acestea. Reprezentanţii partidului trebuie să fie oriunde e sărbătoare, oriunde răsună muzica!

Solicitat de JURNAL de Chişinău, purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari, ne-a informat că „e vorba de monitorizarea raioanelor şi a sectoarelor unde PD are reprezentanţi, pentru a facilita întâlnirea cu alegătorii”. „Se ştie că, orice s-ar întâmpla, deputaţii PD merg de două ori pe săptămână să se întâlnească cu populaţia. Colectarea informaţiei e o chestie tehnică pentru a cunoaşte unde şi ce are loc, ca să se întâlnească să discute problemele oamenilor pe care ulterior le discutăm la partid”, ne-a spus Gămurari.

Cât despre prezenţa la hramuri, acesta ne spune că „este o activitate normală”. „Ştiu că şi colegii din Partidul Comuniştilor se duceau. Dorim să avem un contact direct, nu doar din birou ori la telefon cu oamenii. E foarte important acest lucru”.

Amintim că actuala guvernare a pus o datorie de peste 13 miliarde de lei pe spatele cetățenilor prin procedura de asumare a răspunderii Guvernului în fața Parlamentului. Miliardul furat din sistemul bancar va fi recuperat în 71 de ani, dacă autorităţile vor continua să returneze banii în acelaşi ritm ca acum, adică jumătate de milion de lei pe zi. Potrivit mold-street.md, în primul trimestru al acestui an, cele trei bănci au recuperat doar 45 de milioane.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: