image
Sursa foto: libertatea.ro

Un deținut român din Italia i-a șocat pe gardieni: Unde a ascuns un telefon

Un român în vârstă de 50 de ani a fost prins de gardienii de la penitenciarul din Trapani, unde avea de efectuat o condamnare, în timp ce încerca să intre cu un telefon mobil. Cu tot cu încărcător.

Pentru a nu fi prins, românul și-a introdus telefonul în rect. Vigilenți, cei de la poliția penitenciară, au descoperit obiectul ascuns cu grijă, fiindcă această „tehnică” nu este o noutate.

Nu se știe exact cum s-a dat românul de gol, dar a fost trimis pe la infirmerie pentru un control amănunțit, iar „pachetul” a fost descoperit. Au problemele cu telefoanele mici Anul trecut, în închisorile din Italia s-au înregistrat 337 de cazuri în care deținuții au ales să ascundă astfel telefoanele.

Renato Persico, directorul închisorii, a declarat că gardienilor le este tot mai greu să descopere dispozitivele astfel ascunse, fiindcă acestea sunt și de dimensiuni mici și ușor de „transportat”, libertatea.ro.

Departamentul de poliție din Principe din Trapani se va echipa cu instrumentul de detectare a componentelor electronice, pentru a combate efectiv încercările tot mai dese de ascundere a telefoanelor mobile, a notat observator.tv.

Noutăţile partenerilor

comentarii: