image
Sursa foto: Jurnal.md

Petic, citat la poliție: Mafia contrabandei cu țigări, tutelată de guvernare, nu poate ierta că le-am deconspirat schemele

Ofițerul în rezervă Gheorghe Petic, fost angajat al Poliției de Frontieră, care a făcut mai multe dezvăluiri despre cum funcționează schema de contrabandă cu cantități impunătoare de țigări peste Prut, a fost citat la Poliția din Ungheni.

Acestuia urmează să i se prezinte calitatea de bănuit într-un dosar pe care îl consideră drept o răzbunare pentru dezvăluirile făcute.

„Mafia contrabandei cu țigări, tutelată de actuala guvernare prin sculele sale de la Ministerul de Interne, nu-mi poate ierta faptul ca le-am deconspirat și publicat schemele de contrabandă, motiv pentru care în această săptămână intentionează să mă închidă”, afirmă Gheorghe Petic.

„Dosarul e cusut cu ață albă. Articolul și aliniatul din Codul Penal e ales cu mare dibăcie în așa mod ca să nu prevadă altă alternativă decât arestul. Mâine urmează sa fiu audiat în calitate de bănuit pe o infracțiune gravă, dar nu-mi vine în cap ce aș fi comis”, a adăugat fostul angajat al Poliției de Frontieră.

Potrivit citației, Gheorghe Petic este cercetat pentru comiterea infracțiunii prevăzute în articolul 287, aliniat 3 din Codul Penal. Este vorba de huliganism agravat, care se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.

Fostul ofițer de frontieră Gheorghe Petic a dezvăluit pe Facebook că un lot de 570 de baxuri, în care se aflau 285 de mii de pachete a fost depistat în noaptea de 2 spre 3 iunie pe malul râului Prut, într-un camion înmatriculat în județul Maramureș. Capii rețelei ar fi comisarul Dumitru Leonardo Melinte, de la Poliția de Frontieră Iași, și Sergiu Lungu, șef-adjunct la Poliția de Frontieră Ungheni, numit și „Serghei”. În prezent, acesta este cercetat penal și suspendat din funcție.

citație Peticcitație Petic

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: