image
Sursa foto: Getty Images

Înlocuitor de lux pentru Neymar! PSG pune la cale schimbul anului cu Barcelona

Neymar (29 de ani) este protagonistul celui mai scump transfer din istorie, iar contractul său cu PSG expiră la finalul sezonului 2021/2022. Campioana Franței vrea cu orice preț să-i prelungească înțelegerea starului brazilian până în 2026, însă parizienii au și o variantă de rezervă dacă părțile nu se vor înțelege.

PSG are o misiune dificilă în a-l convinge pe Neymar să rămână pe Parc des Princes până în 2026. Brazilianul a fost transferat de francezi în 2017 de la Barcelona, în schimbul a 222 de milioane de euro, iar presa iberică susține că sud-americanul visează să joace din nou alături de Leo Messi.

În cazul în care negocierile pentru prelungirea acordului lui Neymar vor intra în impas, PSG și-a stabilit o variantă de rezervă. Este vorba de Ousmane Dembele, francezul care se află la cel mai bun sezon al său de la transferul la Barcelona. Contractul internaționalului din Hexagon cu gruparea catalană expiră tot în vara lui 2022, la fel ca în cazul lui Neymar.

Barcelona și-ar dori să-l păstreze pe Dembele, însă catalanii iau în calcul și cedarea atacantului în vara următoare în cazul în care nu vor ajunge la un acord. Astfel, potrivit Mundo Deportivo, PSG și Barcelona ar putea face afacerea anului în fotbalul mondial.

Dacă "totul merge prost", în vara acestui an, am putea asista la un schimb Neymar-Dembele. Nu se știe cine ar câștiga de pe urma afacerii, însă cert este că francezul are avantajul vârstei de partea sa (23 de ani, față de cei 29 ai brazilianului).

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: