image
Sursa foto: Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove

Mitropolia Moldovei îi răspunde deputatului Nantoi: „Ne rugăm pentru pace nu doar într-o singură zi”

După ce deputatul Oazu Nantoi i-a adresat o scrisoare deschisă mitropolitului Moldovei Vladimir prin care îl întreabă care este poziția Mitropoliei Moldovei în legătură cu escaladarea conflictului dintre Rusia și Ucraina care amenință să afecteze inclusiv Republica Moldova și securitatea în regiune, Mitropolia Moldovei vine cu un comunicat de presă prin care precizează că Biserica Ortodoxă din Moldova se roagă pentru pace, nu doar într-o singură zi, ci o face zilnic, în cadrul fiecărei Sfintei Liturghii.

În scrisoarea adresată mitropolitului Oazu Nantoi reitera faptul că acum două zile Papa Francisc s-a arătat îngrijorat de tensiunile tot mai mari privind Ucraina care riscă „să pună sub semnul întrebării securitatea Europei”, iar în acest context mitropolitul Vladimir, cu numele civil Nicolae Cantarean, născut în regiunea Cernăuți din Ucraina, încă nu și-a formulat încă un îndemn la pace.

„Dintotdeauna am avut o profundă stimă și respect față de toate instituțiile media și reprezentanții clasei politice din Republica Moldova. Însă, din păcate declarațiile din ultima perioadă a unora, dezamăgesc și ne întristează. Asemenea declarații, în primul rând, confundă în mod fățiș și intenționat adresarea făcută unei persoane publice oficiale cu una față de o persoană fizică, folosind un limbaj trivial, suburban și neadecvat, iar sarcasmul și tonul plin de dispreț a acestor adresări, nu lezează doar demnitatea unor persoane, ci atentează la sentimentele a mii și mii de oameni care se regăsesc sau recunosc în ei pe liderii lor spirituali. Biserica Ortodoxă din Moldova se roagă pentru pace, nu doar într-o singură zi, 26 ianuarie, ci o face zilnic, duminical și nu numai, în cadrul fiecărei Sfintei Liturghii. Rugăciunea săvârșită de Sfânta noastră Biserică este una tăcută, nu făcută prin piețe sau declarații, ci în tihnă, în Duh și Adevăr, după porunca Mântuitorului Hristos. Iar Papa Romei, pe lângă faptul că este un lider religios mai este și unul politic, de aceea poate să-și permită „luxul” de a face și asemenea declarații”, se precizează în comunicatul de presă emis de Mitropolie.

Mitropolia Moldovei afirmă că este unica instituție care se bucură de încredere, unește și are valabilitate pe ambele maluri ale Nistrului, și are încheiate acorduri de parteneriat cu diferite instituții din Moldova, inclusiv cu cele ale structurilor de forță, pentru că Biserica Ortodoxă are misiunea de a se ruga: „pentru pacea a toată lumea”, „pentru stăpânirea, oastea și poporul ei”, „pentru mai marii orașelor și ai satelor”.

Referitor la distincția la care deputatul Oazu Nantoi făcea referire, Mitropolia precizează următoarele: „Distincția primită de Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir îl obligă pe acesta la păstrarea păcii și nicidecum la luarea de atitudini. Asemenea dinstincții au fost primite, de-a lungul timpului, de diferiți lideri politici și religioși din toată lumea și este printre altele o recunoaștere a contribuției la conlucrarea și buna viețuire a tuturor minorităților etnice de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, considerată o valoare de bază a Uniunii Europene”.

Mitropolia Moldovei se mai plânge în comunicatul de presă că instituțiile de stat din Moldova sistematic neglijează apelurile Mitropoliei Chișinăului, indiferent de domeniul vizat.

„De asemenea, deranjează incosecvența mesajelor unor actori politici, care uneori cheamă la tăcere totală și neimplicarea Bisericii în sfera politicului, iar alteori solicită „expres” declarații și luări de poziții pe anumite probleme și situații. În acest context, declarăm drept inadmisibilă orice formă de ingerință în treburile Bisericii, cum ar fi, când, cum trebuie să ne rugăm sau să ne împărtășim și reiterăm dorința noastră de a nu implica Biserica în toate neînțelegerile și jocurile politice naționale sau internaționale, ci de a lăsa Biserica să-și facă misiunea sa de bază: Propovăduirea Adevărului de credință, Mărturisirea Evangheliei lui Hristos cel Înviat din morți!”, se mai arată scris în același comunicat de presă.

Noutăţile partenerilor

comentarii: