Deputatul Dumitru Alaiba a scris pe pagina sa de Facebook că: „La 3 dimineața, în frig, transportatorii au blocat punctul de intrare în țară. Oamenilor nu li se crează condiții să muncească. Ei vor să muncească legal. Nici licență nu li se eliberează, nici nu sunt lăsați în pace să lucreze, aşa cum lucrau până acum. Măcar să-şi hrănească familia”.

Potrivit lui Dumitru Alaiba ANTA ar fi amendat protestatarii.

„ANTA pur şi simplu le-a scos numerele şoferilor, plus amendă 10 mii de lei. Şi au fugit. Nici nu au stat să se ostenească să vorbească cu protestatarii. Dacă ai dreptate, de ce fugi de întrebări? Poate de aceea că ți-e ruşine? Că ştii că faci un lucru rău câtorva sute de familii?

Cu familia, inclusiv copil de 14 luni, veneam de la Bucureşti. Am stat în trei cuminți în ambuteiaj vreo oră şi le-am respectat protestatarilor dreptul de a fi auziți”, a scris deputatul ales din partea blocului ACUM, Dumitru Alaiba.

Secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, Sergiu Bucătaru, scrie pe pagina sa de Facebook în această seară la punctul de trecere a frontierei de stat „Leușeni", de către inspectorii ANTA, SFS și IGPF au fost efectuate acțiuni ample de control, în vederea identificării și sancționării transportatorilor iliciți, care activează pe curse internaționale. Astfel, au fost depistate mai multe încăcări de către transporatorii auto.

„ Cu regret, de fiecare dată în cadrul unor asemenea verificări, sunt depistați transportatori, care activează ilegal, cu unități de transport în stare tehnică precară, fapt ce pune într-un pericol eminent securitatea și siguranța traficului rutier.

Astfel, pentru activitatea de transport ilicit de persoane contra cost, conducătorilor auto le sunt aplicate sancțiuni contravenționale sub formă de amendă de până la 12500 lei, cu ridicarea plăcuțelor de înmatriculare pe un termen de 6 luni”, a scris pe pagina sa de Facebook Sergiu Bucătaru.