image
Sursa foto: Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească/Facebook

Intoxicaţia cu pesticide de la Cantemir: Doi dintre copiii care au ajuns la spital au MURIT

14:40 UPDATE // Doi dintre copiii, cel de 4 şi, respectiv, de 11 ani, care s-au intoxicat cu pesticide au murit la spital.

Potrivit informaţiilor, cele două femei şi celălalt copil se află în stare gravă şi vor fi aduşi de urgenţă în capitală.

----------------

Serviciul de Asistență Medicală Urgentă a intervenit în această dimineață la o familie din localitatea Flocoasa, raionul Cantemir. Asta după ce două femei şi trei copii de 4, 8 şi, respectiv, 11 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale urgente după ce au prezentat simptome de greață şi amețeli.

În urma examinării și din cele relatate de pacienți, simptomele ar fi apărut ca urmare a otrăvirii cu o substanță chimică toxică. Preliminar, se presupune că cei cinci s-au intoxicat cu pesticide.

Pacienţii au fost transportați sub monitorizarea echipelor AMUP la Spitalul Raional Cantemir, pentru tratament medical ulterior.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: