image
Sursa foto: news.ro

Marinari români atacați de pirați; Mai multe persoane lipsesc de la bordul navei

Marinari români atacați de pirați în vestul Africii, în apele teritoriale ale republicii Togo. Au scăpat de atacatori, dar au revenit în port pentru că nava era avariată.

O navă la bordul căreia se aflau 21 de marinari români a fost atacată de piraţi în apropierea unui port din Togo şi mai multe persoane ar fi fost luate ostatice, numărul acestora nefiind deocamdată cunoscut. Nava a revenit în portul de unde plecase pentru a fi efectuate câteva reparaţii la stricăciunile provocate de piraţi, iar marinarii aflaţi la bord nu sunt răniţi.

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN) şi reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (ITF), Adrian Mihălcioiu, a declarat astăzi, că nava Histria Ivory a fost atacată de piraţi duminică seara, la scurt timp după ce a plecat din portul Lome din Togo.

Astfel, la 20 de mile marine de portul respectiv, piraţii au atacat ambarcaţiunea, au urcat la bordul vaporului şi ar fi luat ostatici mai mulţi marinari, dar deocamdată autorităţile nu ştiu numărul acestora, scrie digi24.ro.

După aceea, piraţii au părăsit vasul cu tot cu ostatici, iar ceilalţi marinari au revenit în portul Lome.

Nava a fost afectată în urma atacului şi urmează să fie supusă unor reparaţii. Marinarii aflaţi la bordul navei nu sunt răniţi, a precizat Adrian Mihălcioiu.

Nava Histria Ivory, pavilion Malta, transporta mărfuri petrochimice din Togo către Liberia. Echipajul este format numai din marinari români.

Adrian Mihălcioiu, preşedinte al Sindicatului Liber al Navigatorilor: Compania a confirmat că nava a fost atacată de pirați. Acum se fac evaluările la navă pentru că a suferit unele avarii.

Nu avem informații sigure, dar se pare că lipsesc câțiva marinari de la bord. Așteptăm confirmarea companiei care este în legătură cu echipajul. Nava este un tanc petrolier care transporta produse petroliere foarte periculoase și orice fel de atac și folosirea armelor la bord duce la investigații tehnice minuțioase.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Abuja, are în atenție evenimentele legate de incidentul produs în apele teritoriale ale statului Togo la data de 3 martie 2019, în care a fost implicată o navă sub pavilion maltez.

Reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate. Din datele preliminare obținute, s-a confirmat faptul că printre membrii echipajului dispăruți se află trei cetățeni români.

Totodată, din dispoziția ministrului Afacerilor Externe, a fost activată Celula de Criză a MAE. Celula de criză a MAE, prin Ambasada României la Abuja, monitorizează cu prioritate situația și este în contact permanent cu autoritățile locale, cu proprietarul navei, precum și cu autoritățile române cu competențe în domeniu.

Având în vedere sensibilitatea cazului, Ministerul Afacerilor Externe recomandă ca tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest subiect să se facă cu toată precauţia.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: