Revenit de la CM 2018, acolo unde ibericii au fost eliminați în optimile de finală de Rusia, fotbalistul a făcut anunțul personal, pe rețelele de socializare.

"A spus da! Te iubesc pentru totdeauna, Pilar", a scris Ramos, marți, pe contul său de Twitter. Se anunță a fi nunta anului în sport.

În cei 6 ani de când formează un cuplu, Sergio Ramos și Pilar Rubio au împreună 3 copii, cu toții băieți. Ultimul s-a născut în martie 2018.

Pilar este una dintre cele mai urmărite femei din Spania pe Instagram și primeşte 4.800 de dolari pentru fiecare reclamă făcută pe reţelele de socializare, scrie AS.