„Nu moldovenii mi-au ucis copilul”; Ce spun oamenii de rând din stânga Nistrului despre declaraţia scandaloasă a lui Ciocoi

Femeia se arată mirată de declaraţia făcută de ministrul de Externe Aureliu Ciocoi, precum că „intervenția militară a Federației Ruse în conflictul de pe Nistru a avut drept scop oprirea vărsării de sânge”.

„Tancurile se aflau la Roghi. Cei care au tras din ele mi-au omorât copilul. Slavic avea 13 ani. Când s-au evacuat locuitorii din or. Dubăsari, ai noştri nu au tras în ei. Când s-au evacuat femeile şi copiii de la noi din sat, ruşii au tras. Că doar nu moldovenii au tras în moldoveni. După ce mi-au omorât copilul, m-am refugiat cu băiatul mai mic, care avea 11 ani, la Orhei. Cel mic tresărea prin somn, îşi chema fratele... Grele timpuri au fost. Slavic ar fi avut azi 40 de ani. E păcat de ceea ce fac şi ce spun aceşti demnitari azi. Mai bine ar tăcea”, ne-a spus Agafia Jucovschi.

Şi Gheorghe Scaun, locuitor al satului Molovata Nouă, se arată stupefiat de declaraţia ministrului. În aceeaşi zi și în aceeaşi coloană de refugiaţi și-a pierdut soția, care era în a opta lună de sarcină.

„Ruşii au tras în direcţia coloanei de refugiaţi. Ei mi-au ucis soţia. E ceea ce ştiu şi am ştiut de-a lungul acestor ani. Ulterior mi-am pierdut mama. Nu înţeleg eu politica acestora, mi-i şi greu să comentez”, a spus bărbatul.

Istoria acestor familii a fost realată anterior de Jurnal de Chişinău. Amintim că la 21 mai 1992, a fost dat ordinul să fie evacuate femeile şi copiii din satele de pe malul stâng al Nistrului, din localităţile care sunt azi subordonate Chişinăului.

Agafia Jucovschi a adunat în dimineaţa acelei zile în mare grabă lucrurile băieţilor săi. Ea şi cumnatele sale urmau să plece din sat mai târziu. Copiii trebuiau să se refugieze împreună cu bunica lor. Veaceslav, băiatul ei, de 13 ani, a urcat ultimul pe podul plutitor, unicul care asigura legătura cu malul drept al Nistrului. ‚Mamă, te aşteptăm să vii din urmă’, i s-a adresat la despărţire copilul.

„Mi-a mai spus că şi-a uitat chipiul la şcoală şi am tras o fugă să-l iau. Pe drum am auzit explozii. Când am ajuns acasă, m-a întâmpinat soţul. Era îngrijorat. Locuim chiar pe malul Nistrului. Mi-a spus că au tras în direcţia coloanei de refugiaţi, s-au auzit ţipete de femei şi copii. Inima mi s-a făcut cât un purice, intram şi ieşeam din casă. Nu ştiam ce-i cu mine de frică”, ne-a relatat femeia. S-a dus în grabă la cumnata ei, Tania, iar de acolo au luat împreună calea spre râu.

„Nu-mi simţeam picioarele pe măsură ce mă apropiam, parcă mă ducea cineva străin spre Nistru. Oamenii stăteau la capătul drumului, dar nu îndrăzneau să iasă pe mal. Şi-au întors capetele când ne-au văzut. M-am apropiat de un verişor: „Ce s-a întâmplat, măi Petre?”, i-am zis. Nimeni nu voia să-mi spună nimic. Mi-a răspuns: ‚Poate nu-i adevărat, dar unul dintre copiii tăi e mort. Mi-am pus mâinile în cap când am auzit şi am luat-o la fugă spre Nistru să mă înec şi eu…”.

Au sărit cumnatele s-o liniştească, poate că nu-i adevărat, spuneau ele. Pe malul Nistrului era o barcă cu motor. Bacul nu mai circula. A urcat doar ea, cumnata şi Gheorghe Scaun. S-au lipit de fundul bărcii, cu faţa în jos. Drumul până pe celălalt mal li s-a părut o veşnicie.

jc.md

Alexandra Beşleagă, una din adolescenţii prezenţi în acel autobuz al morţii avea pe atunci 16 ani. Învăţa la o şcoală profesională din Dubăsari. Avea în ospeţie două prietene, colege de şcoală. „Tăticu m-a trezit dimineaţa, pe 21 mai, şi mi-a zis: Sunt doi copii străini în casă. În caz că se întâmplă ceva, cum mă voi uita în ochii părinţilor acestora? Mi-a cerut să plec împreună cu ele. Nu voiam să mă refugiez fără mama şi surorile mele. Au promis că vin cu următorul bac”, îşi aminteşte Alexandra.

Şi-a adunat în grabă lucrurile şi, împreună cu musafirele, s-a dus pe malul Nistrului. Aici părea să fie prezent tot satul, plângeau, îşi luau rămas bun unii de la alţii. Au trecut cu bacul peste Nistru şi au văzut dincolo vreo cinci autobuze. Întâmplător sau nu, toţi copiii de pe strada lor, strada Tineretului, s-au pomenit în acelaşi autobuz. Veaceslav şi verişorul lui, Lilian, erau deja urcaţi. Alexandra şi colegele ei s-au aşezat pe o banchetă, în faţă. Pe bancheta din spatele lor era o femeie însărcinată, alături de fiica ei.

„Eram copii şi, într-o oarecare măsură, nu înţelegeam gravitatea situaţiei, pentru noi părea o aventură. Ne şuşoteam, chicoteam. Din când în când, întorceam faţa spre femeia însărcinată. Am remarcat-o imediat ce am intrat în autobuz. Era primăvară. Părea să fie în ultima lună de sarcină. Era într-o rochiţă albastră. Era atât de frumoasă. Râdeam cu fetele şi tot trăgeam cu coada ochiului spre ea. Atunci a răsunat o explozie, nici n-am înţeles ce se întâmplă. Zgomotul ne-a asurzit. Au zburat sticle în toate părţile. Toţi au început să ţipe, s-au îmbulzit spre ieşire. M-am trezit la un moment că eram afară, la vreo 20 de metri de autobuz. Aveam un singur gând: mama şi surorile au promis că vin din urmă, eu nu sunt în autobuz, dar acolo mi-a rămas geanta cu lucruri. Va veni mama şi mă va întreba, unde mi-s lucrurile. Ce fac eu? M-am întors să-mi iau lucrurile să nu mă ocărască mama”.

În autobuz nu mai era nimeni ori, cel puţin, aşa i s-a părut. „Pe urmă, mi-am dat seama, aducându-mi aminte, că mă uitam la femeia aceea însărcinată. Pur şi simplu, stătea cu capul pe o parte, părea adormită. I se mişca pântecele, fătul încă mai trăia. Pe jos genţi, sticle, totul era pătat de sânge. Am văzut geanta, m-am aplecat şi am luat-o. Am ieşit şi una din fete care m-a văzut în starea aceea m-a luat de mână. Un bărbat de sub nişte copaci ne-a strigat să ne tupilăm la pământ. La un moment dat, am văzut un bărbat într-un maiou alb, îl aducea în braţe pe Slavic. Din urmă venea verişorul lui, Lilian, erau plini de sânge. L-au întins pe pământ. Nu înţelegeam, toţi spuneau că moare Slavic. M-am întrebat cum moare dacă el vorbea cu Lilian?…”

Când a ajuns pe celălalt mal, Agafia Jucovschi, mama lui Veaceslav, a aflat că băiatul a decedat pe drum spre spital, în ambulanţă. Lilian, copilul fratelui, era rănit. „Când au urcat în autobuz, ei s-au hărţuit din cauza locului de lângă geam. Unul spunea că vrea el, celălalt, că el. Până la urmă, Lilian a cedat, iar băiatul meu s-a aşezat lângă geam. Au mai schimbat câteva vorbe după explozie, apoi fiul meu s-a stins, copilul fratelui – s-a ales cu o rană gravă la braţ. Mama mea, când au tras în autobuz, a căzut şi a fost călcată în picioare. Când a ieşit, se tot învârtea şi repeta: ‚Şase copii am avut şi nu am niciunul, şase copii am avut… Era murdară de sânge pentru că stătea în spatele femeii însărcinate, căreia i-a nimerit o schijă în cap. Mama s-a văzut cu o baltă de sânge în poală”.

Valeriu Sandul, fostul primar de Molovata Nouă, îşi aminteşte că în acea zi au murit trei consăteni, femeia însărcinată, elevul de 13 ani şi Vasile Beşleagă, un cercetaş din batalionul „Vector”. Rudele lor s-au apropiat şi l-au rugat să aducă sicriele şi i-au dat nişte liste să facă cumpărături pentru funeralii. În sat nu lucra niciun magazin, podul plutitor nu circula. Iniţial, au mers la morga din Criuleni şi au ridicat corpurile celor ucişi. În drum spre casă au trecut prin piaţa din Orhei.

„Ne desparte un deal de orăşel. În piaţă cânta muzica. Oamenii erau degajaţi, am intrat ca într-o altă lume. Am intrat într-un magazin. Vânzătoarele nu s-au grăbit să ne deservească, vorbeau ceva într-un colţ. Le-am reproşat că nu avem timp să aşteptăm, că trei morţi aşteaptă în maşină. Ne-au asaltat cu întrebări: ‚Chiar împuşcă aşa tare acolo?’ Din păcate, nu suntem un popor solidar cum sunt astăzi ucrainenii. Aşa înţelegea atunci conducerea noastră să apere populaţia de panică”, conchide fostul primar.

Pe căi ocolite, cu multe dificultăţi, au transportat sicriele cu barca peste Nistru. Cortegiul funerar a celor trei morţi era format mai mult din bărbaţi, unde şi unde câte o bătrână care a refuzat să părăsească satul: „N-am să uit niciodată că, la un moment dat, a apărut ca din pământ la marginea drumului o fetiţă, o colegă de clasă a băiatului, cu două flori. Unicul copil rămas atunci în sat, care a ieşit să-l petreacă pe ultimul”, îşi aminteşte ex-primarul.