image
Sursa foto: Getty Images

Borussia Dortmund e gata să-şi vândă un star pentru 80 de milioane de euro: Condiţia pusă de liderul Bundesligii

Borussia Dortmund are un sezon excelent şi pare pregătită să pună capăt hegemoniei lui Bayern Munchen în Germania. Mai mult decât atât, liderul din Bundesliga e aproape şi de o adevărată lovitură financiară.

Potrivit The Telegraph, Dortmund ar accepta să-l vândă pe Christian Pulisic, în schimbul a 70 de milioane de lire sterline (79 de milioane de euro), dacă echipa care îl cumpără este de acord să-l lase la Borussia până la finalul sezonului.

Două dintre forţele din Premier League, Chelsea şi Liverpool, sunt interesate de fotbalistul american, pe care îl mai urmăreşte şi Paris St. Germain.

Totuşi, în condiţiile în care Pulisic mai are contract cu Dortmund până în 2020, sunt şanse mici ca vreo echipă să plătească o sumă atât de mare, mai ales că jucătorul ar urma să rămână în Germania până la vară.

În vârstă de 20 de ani, Pulisic a marcat 3 goluri şi a oferit două pase decisive în acest sezon, în toate competiţiile.

Antrenorul lui Liverpool, Jurgen Klopp, e un mare fan al americanului, în timp ce oficialii lui Chelsea îşi doresc să-l transfere pentru a nu rămâne complet descoperiţi în cazul unei despărţiri de Eden Hazard.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: