image
Sursa foto: jurnal.md

Sergiu Sârbu, despre învinuirea că ar fi mituit un deputat: „Nu am de gând să mă plâng sau să evadez”

Fostul deputat Sergiu Sârbu, a venit cu o reacție pe pagina sa de Facebook la învinuirile aduse de Procuratura Anticorupție, că ar fi încercat să mituiască un deputat în perioada activității sale în Parlament.

Sergiu Sârbu precizează că acest dosar a fost reluat deja a treia oară, după ce a fost clasat de două ori din lipsă de probe.

„Acest dosar se bazează exclusiv pe unele declarații politice ale unor foști colegi și nimic mai mult. Am demonstrat atunci că nu am nicio atribuție la cele invocate, sunt gata să demonstrez și a treia oară. Mă surprinde această insistență a noii conduceri a Procuraturii pe acest caz, dar, probabil, vor fi și altele, înțelegând, totodată, contextul general politic și tendințele de ultimă oră. Resping categoric toate acuzațiile. Pot fi criticat de multe greșeli comise în viață, greșeli politice, pot fi criticat că am lucrat cu unii sau cu alții, dar toți colegii, foștii și actualii, oponenții politici, chiar și procurorii știu foarte bine cu ce m-am ocupat eu în toți acești ani”, a menționat Sergiu Sârbu.

Fostul democrat mai spune că nu a avut nicio atribuție cu anumite afaceri sau scheme.

„Probabil am fost prea gălăgios uneori și asta a deranjat, iar ecoul activității anterioare mă ajunge acum. Nu am de gând să mă plâng sau să evadez. Sunt gata să colaborez cu organele de anchetă și să-mi demonstrez nevinovăția, pe orice capăt de acuzare, oricât de absurd ar fi”, mai scrie Sergiu Sârbu.

Amintim că Procuratura Anticorupție a anunțat că i-a înaintat învinuirea fostului deputat căruia i se incriminează săvârșirea infracțiunii de corupere activă (art.325 din Codul penal), faptă comisă în perioada deținerii mandatului de deputat.

Noutăţile partenerilor

comentarii: