image
Sursa foto: jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Ca pe timpurile lui Plahotniuc: Președinții de raioane au semnat o scrisoare de „susținere a Guvernului Chicu” // DOC

Președinții de raioane au semnat o scrisoare în care își manifestă susținerea față de Guvernul condus de Ion Chicu. Se întâmplă după ce, astăzi, președinții de raioane au fost convocați la Executiv, acolo unde au avut o întâlnire cu premierul Ion Chicu.

Ulterior, Guvernul a emis un comunicat de presă în care a anunțat că „scopul ședinței a fost examinarea evoluției situației epidemiologice în raioanele țării, impactul economic al restricțiilor impuse pentru a preveni răspândirea infecției, efectele secetei hidrologice și alte subiecte”.

Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a comentat în legătură cu această întrunire că „Guvernul Chicu merge pe urmele guvernării Plahotniuc în ajunul căderii sale”.

Precizăm că practica unor astfel de scrisori semnate de aleșii locali a fost folosită pe larg în timpul guvernării controlate de Vladimir Plahotniuc.

În iulie 2018, de exemplu, 28 de președinți de raioane, toți din PD, dar și peste 700 de primari de municipii, orașe și sate au semnat scrisori către înalții oficiali europeni în care acuză Platforma DA și PAS de suspendarea finanțării UE pentru țara noastră.

scrisoare primariscrisoare primari

scrisoarescrisoare

Noutăţile partenerilor

comentarii: