image
Sursa foto: calm.md

Igor Munteanu: Privatizarea Air Moldova, ILEGALĂ; După un an, compania se află în aceeași situație financiară proastă

Fosta întreprindere de stat Air Moldova, care deținea o cotă de piață de 44%, a fost privatizată în 2018 în condiții netransparente și cu o viteză amețitoare. La un an de la privatizare, compania se află în aceeași situație financiară proastă. Totodată, ajutorul de stat de 75 de milioane de lei, acordat în 2017 pentru salvarea companiei, nu a fost încă întors.

Declarațiile au fost făcute de președintele Comisiei de anchetă privind privatizările, Igor Munteanu, după audierile de astăzi, la care au fost invitați mai mulți actuali și foști oficiali ai Guvernului, precum și reprezentanții Blue Air și Civil Aviation Group.

„Compania nu a fost pregătită pentru privatizare. Decizia de privatizare a Air Moldova în vara lui 2018 nu a fost precedată de măsuri de restructurare. Nu este clar cum a fost utilizat ajutorul din partea statului oferit în 2017. Din audierile de astăzi am înțeles că acest ajutor de stat nici nu a fost returnat încă”, a declarat Igor Munteanu.

Potrivit președintelui comisiei de anchetă, o astfel de companie precum Air Moldova trebuia să fi fost expusă la privatizare timp de nouă luni. Procesul a durat însă puțin peste o lună.

„Autoritățile s-au grăbit. S-au rezumat la cerințe minime impuse de cadrul legal pentru privatizarea companiei prin concurs comercial. Faptele arată că cumpărătorul era cunoscut din timp. După privatizare suma datoriilor nu a suferit schimbări, iar noii investitori nu au atras niciun leu din resurse proprii. Prin urmare putem spune că interesele statului au fost prejudiciate substanțial. Privatizarea a fost ilegală, iar după un an situația financiară este la fel de proastă”, a spus Igor Munteanu.

Președintele comisiei de anchetă a adăugat că există necesitatea unui audit asupra îndeplinirii obligațiilor legate de contractul de privatizare a Air Moldova.

„O să mă întrebați ce treabă avem noi cu auditul la o companie privată. Conform contractului de privatizare, compania care a cumpărat proprietatea statului are obligația ca timp de trei ani să se afle sub regim de monitorizare”, a menționat Munteanu.

Amintim că „Air Moldova” a ajuns în mâinile a doi cetăţeni ai R. Moldova stabiliţi de mai mulţi ani în străinătate: Andrei Ianovici şi Serghei Melnik. Cei doi deţin împreună 51% din capitalul social al firmei „Civil Aviation Group”, pe care au fondat-o pe 23 august 2018 şi care a fost desemnată de Agenţia Proprietăţii Publice învingătoarea concursului privind privatizarea „Air Moldova”.

„Civil Aviation Group” a fost singura entitate care a depus o ofertă pentru preluarea singurului operator de zboruri cu capital de stat din R. Moldova. Cei doi cetăţeni ai R. Moldova au preluat „Air Moldova” împreună cu societatea pe acţiuni din România, „Blue Air Aviation”, care gestionează cea mai mare companie aeriană de peste Prut — „Blue Air” şi care deţine 49% din capitalul social al „Civil Aviation Group”, proprietara din acte a „Air Moldova”.

Potrivit Ziarului de Gardă, la o săptămână după ce au fondat compania „Civil Aviation Group”, care a preluat operatorul aerian de stat „Air Moldova”, cei doi cetățeni ai RM din această afacere s-au asociat, într-o altă companie înregistrată în R. Moldova, cu un off-shore din Marea Britanie, gestionat de doi cetățeni ai Israelului. Decizia israelienilor de a se implica în afaceri la Chișinău a fost luată pe 10 august în orășelul Herzliya, acolo unde se afla, în aceeași perioadă, și Ilan Șor.

Legăturile dintre privatizarea „Air Moldova” și Ilan Șor nu se opresc însă aici. Exact pe când se aștepta oficializarea privatizării „Air Moldova”, compania l-a cooptat în staff pe un om de afaceri din anturajul lui Șor

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: