Descinderile s-au desfășurat în cadrul unei cauze penale pornite pentru corupere pasivă.

Persoanele implicate în săvârșirea infracțiunii, au implementat o schemă de estorcare a mijloacelor financiare de la beneficiarii serviciilor în schimbul perfectării legale/ilegale a actelor de stare civilă. Conform acesteia persoanele terțe au rolul de a identifica eventuali beneficiari a „serviciului”, iar factorii de decizie a Serviciului Stare Civilă Varnița realiza nemijlocit fraudarea procesului de eliberare a actelor de stare civilă contra unor sume de bani.

Perchezițiile au avut loc atât în sediul Serviciului Stare Civilă Varnița, cât și la domiciliile și în automobilele persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunii.

În rezultatul acțiunilor de urmărire penală efectuate, au fost depistate și ridicate mijloace băneşti, agende și alte suporturi de hârtie care conţin înscrieri de ciorne, cu privire la faptele investigate, dar și suporturi electronice ce conţin date cu privire la faptele investigate.

Drept urmare patru persoane au fost reținute, printre care și conducerea instituției. La moment, aceștia au statut de învinuit, iar în privința lor au fost aplicate următoarele măsuri preventive:

Șefa serviciului - 30 zile, arest la domiciliu;

Subaltern - arest preventiv pe un termen de 20 de zile;

Intermediar - arest preventiv pentru 30 zile, iar cea de a patra persoană a fost eliberată.

Acestuia i se incriminează un singur episod. El și-a recunoscut vina și colaborează cu organul de urmărire penală.