image
Sursa foto: jurnal.md

VIDEO // Detalii șocante în cazul accidentului soldat cu trei decese în raionul Râșcani

Detalii cutremurătoare ies la iveală în cazul accidentului produs în apropiere de satul Corlăteni, raionul Rîșcani. Un bărbat de 28 de ani și fiica sa de numai trei luni au fost uciși după ce se întorceau de la ceremonia de botez a copilei. Totul din cauza gestului disperat al unui bărbat de 33 de ani care a decis să-și pună capăt zilelor. După ce s-a certat cu soția, acesta a urcat în mașină și a provocat un accident fatal nu doar pentru el, transmite NordNews.

Șoferul care ar fi provocat accidentul este originar din satul Pelinia, raionul Drochia, însă locuia în Bălți. Duminică acesta împreună cu familia sa au mers în vizită la părinți. A scăpat o vorbă care îi va măcina mult timp pe cei apropiați.

„A fost la noi, s-a jucat cu băiatul, cu soția, s-au dus veseli și când ne-au sunat la ora 12 deja era mort, dar ce a fost și cum, nu cunosc nimic.El glumea că o să moară tânăr”, a spus tatăl băiatului.

Pe 29 septembrie bărbatul care și-a pus capăt zilelor urma să împlinească 33 de ani.

„Mi-a zis că o să vină marți și o să sărbătorim ziua lui, iată ce bucurie. Băiat de treabă, cuminte, nu știu cum să spun.Nu l-am auzit să se bată, aici a crescut împreună cu copiii mei”, au adăugat rudele.

La bordul celei de-a doua mașini se aflau patru persoane, printre care și un copil de numai trei luni. Aceștia se deplasau de la Briceni spre Chișinău, după ceremonia de încreștinare a bebelușului. În urma impactului, fetița, dar și tatăl ei au murit pe loc. Femeia de 27 de ani și fratele ei de 31 de ani au fost internați la spitalul din Bălți.

După impact femeia s-a ales cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, edem cerebral, factură de femur de dreapta, fractură a claviculei pe stânga. Imediat a fost internată în secția de reanimare, în stare gravă. Bărbatul este internat în secția traumatologie”, a menționat ofițerul de presă al Spitalului Clinic din Bălți, Mihaela Petrov.

Poliția investighează toate circumstanțele în care a avut loc accidentul.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: