Cercetătorii au aflat că pacienții cu apendicele înlăturat au un risc de trei ori mai mare să dezvolte maladia Parkinson decât cei care încă mai au acest organ. Studiul a fost condus de Dr Mohammed Sheriff, cercetător la o prestigioasă universitate americană și la centrul medical al universității din Cleveland, arată telegraph.co.uk.

„Cercetări recente în cazul Parkinsonului s-au concentrat pe așa numita alpha synuclein, o proteină găsită în tractul gastrointestinal care are legătură cu declanșarea Parkinson. De aceea cercetători din lumea întreagă au analizat tractul intestinal, inclusiv apendicele, pentru a găsi dovezi cu privire la dezvoltarea maladiei” a spus el, relatează libertatea.ro.

El a pornit de la o contradicție între mai multe studii, unele arătând că pacienți cu apendice prezentau de asemenea riscul să dezvolte Parkinson, în timp ce alte studii afirmau contrariul. Cercetătorii au folosit datele centralizate ale unei companii din Ohio, strânse din 26 de sisteme integrate de sănătate din SUA, cu 62,2 milioane de pacienți. Din 488.190 de pacienți care fuseseră operați de apendicită, doar 4.470 (0.92%) au dezvoltat maladia.

Din restul de 61.7 milioane de pacienți cu apendicele intact, 177.230 (0.29%) nu au dezvoltat boala. Potrivit analizei, pacienții care au suferit operația de apendicită au un risc de trei ori mai mare să dezvolte maladia Parkinson.