image
Sursa foto: Jurnal.md

Termoelectrica S.A. a demarat procedura de deconectare de la încălzire a blocurilor locative

În legătură cu Dispoziția nr.156-d privind sistarea livrării energiei termice pentru încălzire, emisă de primăria Chișinău, și conform solicitărilor gestionarilor fondului locativ, Termoelectrica S.A. a demarat procedura de deconectare de la încălzire a blocurilor locative.

Astfel, azi și mâine, urmează a fi sistată furnizarea energiei termice în toate blocurile locative, cu excepția adreselor unde gestionarii au solicitat continuarea prestării serviciilor de termoficare.

Termoelectrica S.A. livrează energie termică pentru încălzire și apă caldă tot anul împrejur, iar toate branșamentele sunt dotate cu contoare, ceea ce oferă posibilitatea sistării și/sau repornirii încălzirii în clădire la necesitate.

Cererile privind solicitarea prelungirii perioadei de încălzire pot fi scrise în format liber de către gestionari și expediate pe următoarea adresă de e-mail: [email protected]. La rândul lor, gestionarul împreună cu locatarii pot regla, deconecta, sau reconecta agentul termic în timpul zilei sau nopții, pentru a asigura un confort termic optim în locuințe.

În cazul blocurilor dotate cu Puncte Termice Individuale (PTI), precizăm faptul că nu este necesară intervenția gestionarului și asta pentru că instalațiile date se conectează și se deconectează automat datorită traducătoarelor de temperatură, care ajustează consumul de energie termică în funcție de temperatura de afară și necesitățile consumatorilor. În total, Termoelectrica are instalate cca 850 de PTI-uri în cca 400 de blocuri locative.

Noutăţile partenerilor

comentarii: