image
Sursa foto: Jurnal.md

Parlamentul European, îngrijorat de evoluția lentă a reformelor în Republica Moldova

Parlamentul European este îngrijorat de evoluția lentă a reformelor statului de drept și combaterea corupției în Republica Moldova care continuă să sufere de o instabilitate politică acută.

Concluziile se conțin în raportul de evaluare a implementării Acordului de asociere al UE cu Moldova, aprobat în plenul Parlamentului European cu 554 de voturi pentru, 70 împotrivă și 65 de abțineri, informează un comunicat de presă al PE.

Textul reafirmă angajamentul UE de a sprijini „calea europeană” a Moldovei prin asociere politică, integrare economică și reforme și felicită „angajamentul susținut” atât de autoritățile moldovenești, cât și de societate în acest proces. De asemenea, evidențiază „contribuția constructivă a Moldovei la cooperarea în cadrul Parteneriatului estic ”.

„În același timp, trebuie realizat mult mai mult în ceea ce privește angajamentele asumate de Moldova în Acordul de asociere cu UE, în special atunci când vine vorba de asigurarea independenței instituțiilor de stat, prevenirea influenței oligarhice, intensificarea luptei împotriva corupției pe scară largă, promovarea justiției, consolidarea statului de drept și îmbunătățirea libertății mass-media și a condițiilor de viață ale oamenilor”, se arată în text.

Alegeri prezidențiale într-un mediu de instabilitate politică acută

În ceea ce privește alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, deputații europeni spun că UE și organizațiile internaționale relevante ar trebui să monitorizeze îndeaproape situația din țară, deoarece aceste alegeri vor fi un „test pentru democrație și statul de drept”.

Europarlamentarii solicită autorităților moldovenești să se asigure că aceste alegeri vor fi „libere și corecte” și să îmbunătățească în continuare legislația electorală relevantă. Aceasta este o necesitate pentru a garanta eficacitatea dreptului de vot, corectitudinea campaniilor electorale, transparența procesului legislativ și supravegherea democratică, care trebuie să permită un control public adecvat al activităților guvernului și ale parlamentului.

Autoritățile de la Chișinău trebuie, de asemenea, să se abțină de la modificarea regulilor și reglementărilor pentru câștiguri politice, „care vor sfârși întotdeauna prin neliniște politică și instabilitate care afectează angajamentul pentru reformele structurale”, spune raportul.

Independența Curții Constituționale este crucială

În urma unor cazuri grave de hărțuire și șantaj, europarlamentarii solicită în continuare autorităților moldovenești să consolideze și să asigure independența completă a Curții Constituționale, pentru a garanta că nu este supusă niciunei ingerințe politice.

Aceștia condamnă ferm „presiunea enormă” la care au fost supuși recent judecătorii Curții atunci când au declarat neconstituțional un împrumutul rusesc.

În raport mai este exprimată îngrijorarea cu privire la cursul general lent al reformelor statului de drept în Moldova, precum și la problemele legate de abordarea serioasă a corupției și a sectoarelor mass-media și a publicității care sunt foarte politizate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: