image
Sursa foto: captură video

VIDEO: Momentul emoționant în care un bărbat închis 17 ani pe nedrept află că va fi eliberat

După 27 de ani de când a fost acuzat de crimă și 17 ani petrecuți în spatele gratiilor, unui bărbat din SUA i s-a făcut, în sfârșit, dreptate. Condamnat pentru o crimă pe care nu o comisese, John Bunn a fost eliberat din închisoare, după ce s-a dovedit că nu el era vinovat pentru crima odioasă, scrie New York Daily News de Digi24.

Bunn s-a străduit să nu plângă în sala de judecată, însă când judecătoarea a anunțat că va fi eliberat, bărbatul s-a apropiat de ea, și-a pus capul în mâinile ei și nu a putut să își mai stăpânească lacrimile.

John Bunn avea doar 14 ani când a fost acuzat, alături de un prieten, de moartea lui Ronaldo Neischer, în Brooklyn, New York, în 1991. Bunn a fost condamnat 10 ani mai târziu și și-a petrecut 17 ani în închisoare din cauza unor probe fabricate de detectivul Louis Scarcella,

„Vreau să vă mulțumesc, onorată instanță, pentru că sunt deja 27 de ani de când lupt pentru viața mea”, a spus el la finalul procesului încheiat acum două zile. Adresându-se procurorilor, el a adăugat că „vreau să știți cu toții că ați băgat în închisoare persoana greșită”.

Judecătoarea i-a spus lui Bunn să încerce să își vadă mai departe de viață și să o țină la curent cu mersul lucrurilor.

În vârstă de 44 de ani, Bunn a povestit ororile prin care a trecut în spatele gratiilor: „Au trecut 27 de ani. Au fost momente în care am văzut moartea cu ochii, atât de rău mă băteau gardienii pentru o crimă pe care nu am comis-o”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: