image
Sursa foto: customs.gov.md

Noi reguli de intrare în România: Cum poate fi evitată carantina

Noi reguli pentru persoanele care vin în România. Astfel, vor intra în carantină persoanele care vin din state afectate de epidemia de coronavirus. Totuși, persoanele plasate în carantină pot evita să stea 14 zile izolați dacă fac în a cincea zi un test COVID și acesta este negativ.

„Știți că nu am mai actualizat lista țărilor, pentru că la nivel european a fost o dezbatere și am așteptat să se ia o decizie privind modalitatea unitară de introducere a măsurilor privind deplasările în cadrul UE, între țări. Nu s-a luat o decizie, de aceea vom decide luni în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență să reintroducem restricții pentru țările care au un nivel de infectare superior celui din România, pe ultimele 14 zile”, a declarat premierul român Ludovic Orban.

Pentru cei care vin în România și stau aici o perioadă de maximum 3 zile nu se va impune obligația carantinării, dacă vin cu un test COVID negativ efectuat cu 48 de ore înainte de intrarea în România.

Dacă vor să stea mai mult de 3 zile, vor avea la dispoziție două variante. Carantină 14 zile, în cazul în care doresc să nu stea în carantină 14 zile, în a cincea zi vor avea posibilitatea de efectuare a testului, iar în cazul în care testul este negativ, la momentul primirii testului negativ vor putea ieși din carantină.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: