Medicii SMURD au însoțit oamenii care au suferit deferite traumatisme în urma accidentului, dar și le-au acordat ajutorul calificat în drum spre Republica Moldova.

Pe peronul Gării aceștia au fost întălniți de către rude și apropiați. Ulterior trei echipaje SMURD i-au transportat la Institutul de Medicina Urgentă din capitală, de unde au fost preluați de medicii spitalului.

Potrivit medicilor starea pacienților este stabilă.

Conform conducerii IGSU ultimii 4 cetățeni ai Republicii Moldova care au avut de suferit în Kaluga primesc îngrijiri medicale în Federația Rusă, întrucât starea de sănătate nu permite transportarea acestora. După ce medicii vor da acordul în vederea  exeternării pacienților, autorițățile din Moldova vor repatria acasă oamenii.