Aproximativ 6.500 de locuri de muncă din tribunalele britanice vor fi eliminate în cadrul unui proiect amplu de modernizare a sistemului de justiţie, care va presupune elemente noi precum audieri video online, potrivit The Guardian.

Detaliile programului de 1,1 miliarde de euro lansat în 2016 au ieşit la iveală în cadrul unor consultaţii făcute publice de un judecător săptămâna aceasta, scrie mediafax.ro.

Numărul oamenilor care îşi vor pierde locul de muncă reliefează natura radicală a transformării pe care o doresc britanici. Secretarul Justiţiei, David Gauke, l-a numit pe Tim Parker  ca preşedinte al consiliului de administraţie al tribunalelor din Marea Britanie.

Parker este cunoscut drept „Prinţul Întunericului” de către sindicate, pentru că oriunde a avut misiunea de a reduce costurile, se prezenta în faţa fabricilor într-un Porsche şi anunţa concedieri masive.

Guvernul britanic aşteaptă feedback din partea judecătorilor cu privire la modificările din cadrul programului.

Acesta presupune audieri de la distanţă prin video, pleduarii online pentru delicte minore, facilităţi de reluări video pentru juraţi în camerele de dezbateri şi mai puţin tribunale fizice.

Cele 6.500 de concedieri se vor întinde pe o perioadă de şase ani, între 2016 şi 2022.