„Alegerile anticipate, în condițiile statului capturat, nu vor schimba datele actualei configurații politice, ci vor conduce la irosirea în continuare a banilor publici de către regimul oligarhic pentru a-și menține scorul electoral.

Pentru a depăși impasul creat în Parlament, suntem deschiși în continuare să discutăm separat fiecare etapă a implementării procesului de dezoligarhizare a țării, începând cu formarea organelor de lucru în Parlamentul Republicii Moldova și, ulterior, instalarea unui guvern funcțional, capabil să implementeze legile adoptate.

Considerăm necesar să purcedem imediat la procesul de formare a organelor de lucru ale legislativului – a comisiilor, a biroului permanent, la alegerea președintelui Parlamentului. Nu există sarcină mai importantă astăzi decât reluarea procesului legislativ în Parlamentul Republicii Moldova, singura instituție legitimă a statului, care se mai poate opune dictaturii și oligarhiei. Fiecare zi de întârziere a activității Parlamentului ne aduce mai aproape de anticipate”, se mai arată scris în comunicatul emis de Blocul ACUM.

Amintim că săptămâna trecută, Blocul ACUM a propus crearea unui grup de lucru în vederea examinării, până la 25 aprilie, a actelor normative ale ambelor formațiuni ce țin de dezoligarhizare și îmbunătățirea vieții oamenilor. În acest context, reprezentanții grupului de lucru ai Blocului ACUM sunt disponibili să se întâlnească cu deputații fracțiunii PSRM pe data de 24 aprilie, ora 11.00, în sediul Parlamentului Republicii Moldova, bir. 301, pentru a discuta agenda comună antioligarhică și socială, precum și modalitatea formării organelor de lucru ale legislativului, inclusiv identificarea măsurilor concrete de consolidare a încrederii cu scopul evitării alegerilor anticipate.