image
Sursa foto: europa.eu

Raport privind implementarea Acordului de Asociere RM-UE, VOTAT în Parlamentul European cu critici GRAVE la adresa regimului

Parlamentul European a APROBAT raportul privind modul în care este implementat Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, asta după dezbaterile de mai bine de o oră care au avut loc aseară în forul legislativ al UE, unde au răsunat acuzații mai grave ca niciodată la adresa guvernării de la Chișinău și a derapajelor democratice de la noi din țară.

Raportul a fost susținut de 396 de europarlamentari, în timp ce 76 de eurodeputați au votat împotrivă, iar 186 s-au abținut de la vot.

În raport se spune că orice decizie privind viitoarele plăți din asistență macrofinanciară pentru Republica Moldova trebuie să aibă loc numai după alegerile parlamentare și cu condiția ca acestea să se desfășoare în conformitate cu standardele internaționale. Printre cele patru măsuri propuse drept reacție la evoluțiile antidemocratice din RM se numără și reamintirea clauzelor de suspendare a acordurilor dintre UE și RM, inclusiv referințele anticorupție și de combatere a spălării banilor legate de liberalizarea vizelor.

Totodată, Parlamentul European cere publicarea rapoartelor Kroll în totalitate și constată cu îngrijorare că „ancheta asupra acestui caz a fost condusă destul de ineficient”. Forul european mai atenționează că instanțele judiciare trebuie să examineze cu promptitudine cazurile aflate în curs sau în curs de investigare, „în special cele ale lui Ilan Șor, în cadrul audierilor deschise”.

Mai mult, Parlamentul European recomandă Consiliul Europei să ia în considerare sancțiunile personale, iar statelor membre relevante ale UE - să ofere sprijin pentru anchetă.

Raportul privind modul în care este implementat Acordul de Asociere RM- UE by Jurnal on Scribd

Documentul a fost pregătit de europarlamentarul Petras Auštrevičius, raportorul Parlamentului European pentru Moldova. „Sunt îngrijorat pentru că se constată o îndepărtare continuă și consecventă a RM de la standardele democratice. Autoritățile aleg să ignore recomandările unor instituții europene consacrate. Legislația electorală nu trebuia ajustată nevoilor politice. Mă supără mult că avizul Comisiei de la Veneția nu a fost respectat. La fel, ne îngrijorează invalidarea alegerilor din Chișinău. Pachetul de reformă fiscală dă naștere multor altor îngrijorări. Schema de amnistie fiscală este îndoielnică și e lipsită de logică. RM este prima țară căreia i s-a impus condiții precum înghețarea ajutorului financiar. Oferim o mână întinsă de colaborare cu RM”, a spus eurodeputatul ieri, când a prezentat raportul.

În cadrul dezbaterilor, mai mulți europarlamentari au venit cu critici dure la adresa guvernării RM.

Uneori am impresia că oamenii pretind că sunt proeuropeni, dar când vine vorba de fapte, nu văd cum aplică valorile europene. Deci trebuie să luăm anumite decizii. Nu dorim să sprijinm un partid politic, dar cetățenii. Vom monitoriza perioada pre-electorală. E important ca alegerile să fie libere, iar dorința oamenilor să fie respectată”, a declarat Johannes Hahn, Comisarul European pentru Politica de Vecinătate şi Negocierile de Extindere.

În raport se vorbește de „stat capturat”. E mult mai rău decât stat capturat - cetățenii sunt capturați. Întrebarea e cum să sancționăm oligarhii, fără să afectăm cetățenii”, a susținut europarlamentarul Laurențiu Rebega.

Situația din RM este profund îngrijorătoare. Puterea este concentrată în mâinile unui grup de persoane. Fac apel către guvernarea RM să pună capăt implicării politicului în justiție”, a declarat și eurodeputatul David McAllister.

Republica Moldova este cea mai săracă țară din Europa, dar Plahotniuc trăiește în lux. Banii trebuie să ajungă la oameni. Când oamenii ies în stradă și își cer dreptatea, trebuie să știe că suntem alături de ei”, a agăgat eurodeputata Monica Macovei.

Autoritățile din RM sunt un obstacol în calea dorinței UE de a ajuta cetățenii RM. Dacă autoritățile nu recunosc alegerile libere din Chișinău, acționează împotriva oamenilor. Dacă nu permit cetățenilor din Diasporă să voteze, la fel sunt împotriva oamenilor”, a spus și europarlamentarul Siegfried Mureșan.

E rău că politica e confiscată de oligarhi, că justiția e politizată, că sunt doar vecini și nu sunt țări candidate la aderare”, a menționat europarlamentarul Cristian Dan Preda.

Invalidarea alegerilor din Chișinău și reforma controversată a sistemului electoral sunt două exemple de erodare a democrației din această țară. Membrii opoziției sunt intimidați. Se deteriorează libertatea de exprimare, a mass-media”, a spus eurodeputatul Andrey Kovatchev.

20 de ani de oligarhie își au prețul. Dacă mă uit la RM, îmi fac mai multe griji decât în Georgia. Frauda bancară rămâne fără autor. Legea electorală a fost făcut pentru cei care vor să fie aleși. în RM au fost răpiți profesori, ceea ce nu a fost posibil în Georgia”, a declarat și eurodeputata Rebacca Harmas.

Situația este alarmantă Corupția sunt în creștere. Nu putem rămâne cu brațele încrucișate”, a adăugat Ana Gomes.

Cum era și de așteptat, europarlamentarii PSD, aliații PD din România, au criticat raportul și nu l-au susținut prin vot. „Unii din colegii noștri din corul bocitoarelor oferă cetățenilor RM un comunicat politizat”, a spus Andi Cristea. „Politica din RM a fost influențată de conservatori și nu corespunde cu situația de la fața locului”, a spus un alt PSD-ist, Victor Boștinaru.

Noutăţile partenerilor

comentarii: