image
Sursa foto: jurnal.md

Oleg Melniciuc, ajuns pe banca acuzaților pentru îmbogățire ilicită și învinuit în două dosare penale, a revenit în sistem

Oleg Melniciuc, singurul judecător din Republica Moldova, ajuns pe banca acuzațiilor pentru îmbogățire ilicită, a revenit în sistem, deși are statut de învinuit în două dosare penale, inclusiv pentru trafic de influență. Magistratul activează de mai bine de o săptămână la Judecătoria Chișinău, instanță care are pe rol unul dintre dosarele intentate pe numele lui Melniciuc.

Magistratul a declarat că a revenit în sistem întrucât i-a expirat concediul de îngrijire a copilului, dar și concediul pentru mai mulți ani, scrie portalul anticoruptie.md. Întrebat despre dosarul privind îmbogățirea ilicită, Melniciuc a precizat că se află în instanță, la etapa examinării probelor. Ședințele au fost însă suspendate pentru o perioadă nedeterminată, fiind înaintată o sesizare la Curtea Constituțională.

Totodată, judecătorul a ținut să precizeze că nu consideră dosarul privind îmbogățirea ilicită unul politic și că totul decurge corect.

Precizăm că Oleg Melniciuc este cercetat penal pentru îmbogățire ilicită, deschis la solicitarea procurorului general, în vara anului 2017. Acesta este primul dosar, în care un judecător ajunge în judecată în baza acestui articol. Melniciuc este acuzat că în perioada anilor 2013-2017 a inclus intenționat date incomplete sau false în declarațiile de avere și interese personale, dar și că deține bunuri materiale valoarea cărora depășește substanțial mijloacele dobândite și care, nu puteau fi obținute legal.

Melniciuc a fost reţinut pentru 72 de ore la 27 iunie 2017, iar ulterior eliberat şi cercetat în libertate. În octombrie 2017, Melniciuc a solicitat suspendarea din funcție în legătură cu acordarea concediului, inclusiv, pentru îngrijirea copilului. Dacă acesta va fi găsit vinovat de fals în declarații, riscă o amendă de la 20 până la 30 de mii de lei sau închisoare de până la un an, iar pentru îmbogățire ilicită, o amendă între 400 și 500 de mii de lei sau închisoare de la șapte la 15 ani.

Totodată, Oleg Melniciuc are statut de învinuit într-un dosar penal pentru trafic de influență, din luna august 2017. Ar fi vorba despre o luare de mită în valoare de 100 de mii de euro.

Amintim că atât Jurnal TV, cât şi alte instituţii de presă au scris anterior despre averea lui Oleg Melniciuc, despre cum şi-a angajat rude în instanța sectorului Râşcani, despre cum tot rudele sale au beneficiat de apartamente la preţ redus într-un bloc destinat judecătorilor, dar şi despre donațiile tot mai mari, de care acesta beneficiază de la mama sa, care este pensionară.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: