image
Sursa foto: pdm.md

Platon cere excluderea PD din cursa electorală

Veaceslav Platon cere Comisiei Electorale Centrale să excludă Partidul Democrat din cursa electorală. Afaceristul insistă că în campania pentru alegerile parlamentare din 2014, formațiunea a beneficiat de banii sustrași din sistemul bancar. Anunțul a fost făcut de către avocatul lui Platon, la Judecătoria Chișinău. Totul vine după ce Jurnal TV a dezvăluit într-o investigație că primarul de Orhei, Ilan Șor, a sponsorizat două concerte electorale ale PD-ului, iar informația nu se regăsește în rapoartele financiare ale partidului.

Reprezentanta Comisiei Electorale Centrale a solicitat respingerea cererii lui Platon, invocând că aceasta a fost depusă tardiv. Instanța a respins solicitarea. Ulterior, și avocatul lui Veaceslav Platon a depus o cerere de reclamare a probei.

„Noi am solicitat suportul instanței pentru a dovedi poziția, avem nevoie de ajutorul instanței de judecată și am solicitat ca instanța să ne ajute să reclamăm probe din Banca Națională. Adică raportul Kroll”, spune avocatul.

Procesul a fost amânat la solicitarea reprezentantei CEC, pentru a se documenta în privința cererii lui Alexandru Bodnariuc. Avocatul a precizat că încă în 2014, mai multe instituții de stat au fost sesizate de către CEC, la solicitarea a două formațiuni, să elucideze cazul privind reflectarea în rapoartele financiare a cheltuielilor făcute de PD pentru concertele electorale. Nici după patru ani, nu cunoaște care este soluția, afirmă apărătorul.

„Suntem în anul 2018, iarăși alegeri parlamentare, până în prezent nu cunoaștem care a fost soluția. A fost investigat sau nu, absolut niciun răspuns. În prezent procuratura a informat CEC-ul că va iniția expedierea în Italia a unei scrisori rogatorii pentru a confirma sau infirma informația. Pentru ce este necesar aceasta, dacă voi dețineți extrasele bancare în care se vede cu ochiul liber circuitul banilor?”, a adăugat avocatul.

Între timp, la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a fost escortat și Veaceslav Platon pentru o altă ședință, în care se plânge pe administrația Penitenciarului 13. Și de această dată, trecătorii au putut urmări imagini ca din filme - cu mascați și mașini de poliție. Echipa noastră a fost ținută departe de afacerist, iar procesul s-a desfășurat cu ușile închise.

În 2014, înainte de alegerile parlamentare, PD a organizat un concert care a durat două zile - pe 26 și 27 noiembrie. Atunci, pentru fanii PD a cântat Toto Cutugno, iar din Rusia au venit Maxim Galkin, Laima Vaikule și Andrei Malahov. Anume prezența acestor patru ar fi fost asigurată de Șor. Despre asta a vorbit unul dintre avocații lui Platon, Ion Crețu, care a obținut din surse, ale căror identitate vrea s-o protejeze, extrasele din conturile firmelor implicate în frauda bancară din 2014. Rulajele arată că Banca Socială și Unibank au eliberat două credite neperformante pe contul unei firme a lui Șor, care ulterior prin companii offshore a finanțat deplasarea și prestația artiștilor străini. În rapoartele financiare ale PD-ului nu se regăsesc însă aceste cheltuieli. Purtătorul de cuvânt al PD a calificat anterior acțiunile avocaților lui Platon drept o încercare de a-și apăra clientul, iar purtătorul de cuvânt al Partidului Șor a refuzat să ofere un comentariu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: