"Este foarte important să spun că Gareth nu s-a echipat pentru meci, pentru că nu a vrut. Motivul a fost că negociem despărţirea de el. Va reveni la antrenamente. Se va antrena astăzi cu noi, dar mâine nu ştim. Mâine este mâine" a declarat Zinedine Zidane.

Imediat după amicalul cu Bayern câştigat de nemţi cu 3-1, Zidane justificase altfel absenţa lui Bale din lot.

''Nu a fost convocat, deoarece echipa încearcă să-l vândă şi de aceea nu a jucat, vom vedea ce se va întâmpla în aceste zile. Nu este nimic personal. Vine un moment când trebuie făcute aceste lucruri. Nu am nimic contra lui Bale. Dar dacă în 24 sau 48 de ore situaţia se va schimba, va fi bine pentru toată lumea. Real Madrid negociază cu cluburile unde ar putea juca. Dacă Bale pleacă mâine, va fi mai bine pentru toţi, inclusiv pentru el''

Florentino Perez a fost de acord cu vânzarea lui Gareth Bale, la insistenţele lui Zinedine Zidane. Relaţia dintre omul care a adus trei UEFA Champions League la Madrid şi fotbalistul galez (decisiv în victoriile de la Kiev şi Lisabona) este complet ruptă, iar Bale are şanse minime să mai rămână la Real Madrid.