Un incendiu a izbucnit marţi seară în Saddleworth Moor, o zonă deluroasă foarte populară în rândul pasionaţilor de drumeţii. De atunci, focarul s-a extins şi acoperă o suprafaţă de 1,5 kilometri pătraţi, scrie agerpres.ro.

Flăcările rezultate erau foarte înalte, iar martorii au spus că au asistat la "scene apocaliptice".

Laura Boocock, comandantul diviziei de incidente din cadrul Serviciului de Pompieri din West Yorkshire, a declarat pentru BBC că acel focar reprezintă "unul dintre cele mai mari incendii de turbărie" cu care s-a confruntat vreodată structura pe care o coordonează.

Cinci echipaje de pompieri şi două unităţi specializate în incendii de turbărie încercau miercuri să limiteze focarul. Nu au fost raportate cazuri de pompieri vătămaţi.

Incendiile s-au produs după ce Marea Britanie a înregistrat cea mai călduroasă zi de iarnă din istoria sa, luni, când temperaturile au ajuns până la valoarea de 21,2 grade Celsius în Kew Gardens din Londra.

Reprezentanţii pompierilor nu au făcut comentarii despre sursa acestui incendiu.

Vara trecută, un incendiu izbucnit în Saddleworth Moor a necesitat intervenţia armatei şi a avut nevoie de peste trei săptămâni pentru a fi stins.

Separat, un alt incendiu a izbucnit marţi într-o zonă împădurită care a devenit celebră graţie poveştilor din seria "Winnie the Pooh", scrise de A.A. Milne.

Pădurea Ashdown din comitatul East Sussex, sursa de inspiraţie a poveştii "Hundred Acre Wood", de A.A. Milne, a fost devastată de două incendii, care au izbucnit la un interval de o oră între ele.

Potrivit serviciului local de pompieri, "vremea neobişnuit de caldă din această săptămână" a făcut ca solul să devină mai uscat ca de obicei, fenomen care ar putea conduce la un risc mai mare de incendii.

În Scoţia, pompierii au depus mari eforturi noaptea trecută pentru a stinge un incendiu de vegetaţie pe dealul Arthur's Seat din Edinburgh.

adevărul.roadevărul.ro
adevărul.roadevărul.ro