Fosta ministră a Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ruxanda Glavan, a semnat pe 12.08.2016 un ordin cu privire la implementarea Recomandărilor pentru un regim alimentar sănătos și activitatea fizică adecvată în instituțiile de învățământ din R. Moldova. În aceste recomandări sunt prezentate și meniurile-model pentru instituţiile de educaţie timpurie cu regim de activitate 12-24 ore (sezon iarnă – primăvară), unde se regăsește și pâinea din făină de grâu fortificată cu Fe şi acid folic – 40 grame – 26,8000 g proteine, scrie Jurnal de Chișinău.

Aceste recomandări sunt puse în practică și în 2019, doar că astfel de pâine nu există în R. Moldova. Tehnologul principal al celui mai mare producător de panificație din republică, Svetlana Caraman, a declarat pentru ziarul nostru că în R. Moldova nici nu se produce astfel de pâine. „Poftim, pâine cu proteine? Nu, noi nu producem așa ceva și nici nu există”, ne spune zâmbind doamna Caraman.

Ministerul Sănătății se justifică

Am solicitat un răspuns ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care ne-a răspuns după aproximativ o lună de zile la insistențele noastre. În răspuns ministerul specifică că pâinea plasată pe piață trebuie să corespundă cerințelor menționate în Hotărârea de Guvern nr. 775 din 03.07.2007 cu privire la aprobarea cerințelor, Produse de panificație și paste făinoase. „Pâine cu conținut de proteine, nu a fost prezentată spre avizare Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, dar se regăsește în recomandările din 2016”, subliniază Daniela Demișcan,

Șefa Direcţiei politici în domeniul sănătății publice a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. În răspuns se menționează că, pe parcursul anului 2019, ministerul va reveni la perfectarea actelor normative în vigoare, recomandărilor pentru un regim alimentar sănătos și activitate fizică adecvată în instituțiile de învățământ din RM în parteneriat cu experții UNICEF. Norma financiară stabilită pentru alimentaţia unui copil, elev în creșe, grădinițe și instituțiile de învățământ preșcolar, special și secundar general pentru 2018, constituie 31,65 lei pe zi.

Amintim că în noiembrie 2016 a avut loc scandalul licitațiilor trucate și alimentelor alterate, în urma căruia 17 persoane au fost plasate în arest la domiciliu. Nici în 2019 dosarul alimentelor alterate nu are încă o finalitate definitivă, iar firma „Lovis Angro” implicată și găsită vinovată de către instanța de judecată livrează în continuare produse alimentare în grădinițele și spitalele din toată republica.