Potrivit informaţiilor primite, astăzi, de Poliţia Română, două persoane, de cetăţenie olandează, s-au prezentat, sâmbătă seara, la Amabasada Olandei, din Bucureşti, cu un tablou, scrie mediafax.ro.

Cei doi au precizat că au găsit tabloul, îngropat, în judeţul Tulcea, ca urmare a informaţiilor cuprinse într-o scrisoare anomină, pe care au primit-o.

„Ataşatul de afaceri interne din cadrul Ambasadei Olandei a anunţat autorităţile române, iar, la acest moment, o echipă formată din procurori D.I.I.C.O.T. şi poliţişti ai Direcţiei de Investigaţii Criminale - I.G.P.R. efectuează cercetări, pentru lămurirea tuturor aspectelor (audierea persoanelor, cercetarea locului în care au afirmat cele două persoane că au găsit tabloul, expertize criminalistice). De asemenea, menţionăm că tabloul a fost predat autorităţilor române, urmând ca, în cursul zilei de mâine (luni – n.r.), să fie trimis Muzeului de Artă a României, pentru a fi expertizat”, a transmis Poliţia Română.

Se pare că ar fi vorba de tabloul „Tete D 'Arlequin“, pictat de Picasso, dispărut dintr-un muzeu din Olanda.

Potrivit DIICOT, sunt investigate împrejurările în care un tablou semnat Picasso valorând aproximativ 800 mii de euro a fost găsit pe raza judetului Tulcea.

„Tabloul care face parte dintr-un lot de 7 opere sustrase în anul 2012 dintr-un muzeu olandez se afla în custodia autorităţilor române şi urmează să fie expertizat”, a transmis DIICOT printr-un comunicat de presă.