image
Sursa foto: rbc.ru

Biserica Ortodoxă Ucraineană, zguduită de scandal: Înalţii prelaţi se ceartă ca la uşa cortului

La doar şase luni de la crearea sa, noua Biserică Ortodoxă Ucraineană, independentă de tutela religioasă a Moscovei, a fost marcată marţi de tensiuni între liderul său şi un oficial influent, amplificând riscul unei noi schisme.

Într-o conferinţă de presă inedită la Kiev, Patriarhul Filaret, în vârstă de 90 de ani, l-a acuzat pe fostul său secretar, Mitropolitul Epifanie, de 40 de ani, ales anul trecut Primat al acestei biserici, că vrea să îl înlăture de la putere.

„Monseniorul Epifanie evită să comunice cu mine”, a declarat Filaret, recunoscut pentru rolul său decisiv în lupta lungă pentru crearea acestei entităţi.

„Dacă aş fi ştiut că lucrurile se vor petrece aşa, nu aş fi propus candidatura sa” la conducerea noii Biserici, a adăugat el.

„A existat un acord pentru ca eu să continui să conduc Biserica pe teritoriul Ucrainei împreună cu Epifanie şi ca el să reprezinte Biserica în exterior”, a afirmat Patriarhul Filaret.

Potrivit acestuia, o promisiune în acest sens a fost făcută de Mitropolitul Epifanie şi de preşedintele în exerciţiu Petro Poroşenko, care a contribuit personal la crearea noii Biserici.

„Însă ei m-au păcălit!”, a spus Patriarhul Filaret.

Afirmaţiile sale au stârnit îngrijorare în Ucraina. Unii se tem de o nouă schismă între ortodocşi, majoritari în această fostă republică sovietică, scrie Agerpres.

„Trebuie să dăm un semnal clar de susţinere a (noii) Biserici Ortodoxe a Ucrainei şi a Primatului Epifanie”, a transmis marţi grupul parlamentar al partidului pro-occidental Narodni Front. „Trebuie să spunem un „nu” ferm tuturor tentativelor de destabilizare a Bisericii Ortodoxe”, se mai menţionează în comunicat.

Pe fondul unei crize fără precedent cu Rusia începând din 2014, Ucraina a creat în decembrie o Biserică Ortodoxă Independentă, decizie istorică ce a pus capăt la peste 300 de ani de tutelă religioasă rusă şi care a stârnit furia Moscovei.

Un conciliu reunit în capitala Ucrainei a oficializat apoi naşterea acestei formaţiuni care reuneşte Patriarhia Kievului, autoproclamată în 1992 de Patriarhul Filaret care o conduce de atunci, şi mica Biserică Autocefală.

Patriarhul Filaret a acceptat să nu îşi înainteze candidatura la postul de Primat şi a susţinut-o pe cea a Mitropolitului Epifanie.

La începutul lunii ianuarie, Patriarhia Constantinopolului, care reprezintă autoritatea în lumea ortodoxă, a transmis Mitropolitului Epifanie decretul care a oficializat crearea noii Biserici.

Patriarhia Moscovei, care dispune în continuare de un mare număr de enoriaşi în Ucraina, a denunţat această decizie ca 'ilegală' şi a suspendat legăturile cu Constantinopolul.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: