image
Sursa foto: PCCOCS

Contrabanda cu țigări de la Briceni: PCCOCS insistă ca unul din liderii grupări să primească 30 de zile de arest

Procurorii PCCOCS contestă termenul de 15 zile pentru care a fost plasat în arest unul din liderii rețelei rețelei specializate în contrabanda cu țigări, deconspirată pe malul Prutului, la Briceni.

Valoarea aproximativă a contrabandei este de aproximativ jumătate de milioan de lei. De asemenea, la percheziții a fost depistată și o barcă din cauciuc gonflabilă cu motor.

„După depunerea demersului de arestare pentru 30 de zile a învinuitului, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a satisfăcut doar parțial demersul procurorilor și a dispus plasarea învinuitului în arest pentru un termen de 15 zile”, informează PCCOCS.

Prin urmare, procurorii au depus recurs pentru anularea încheierii judecătorului de instrucție și plasarea învinuitului în arest preventiv pentru termenul solicitat inițial, cel de 30 de zile, în scopul desfășurării eficiente a investigațiilor.

De asemenea, Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii SPIA, urmează să verifice și să acumuleze probe în sensul implicării sau neimplicării angajaților postului Poliției de Frontieră responsabil de segmentul geografic în care a fost contracarată infracțiunea.

Amintim că pe data de 30 aprilie circa 70 de cutii a câte 50 de blocuri de țigări fabricate în China și de producție autohtonă, valoarea cărora ar fi de aproximativ jumătate de milion de lei, au fost depistate, în perimetrul satului Șirăuți, raionul Briceni.

Tot acolo, au mai fost depistate o barcă din cauciuc gonflabilă cu motor, pompă pentru umflarea bărcii și o vâslă. În momentul descinderii, figuranții au reușit să părăsească locul faptei cu un microbuz. În cadrul cercetării a fost posibilă fixarea urmelor de încălțăminte și de cauciuc lăsate de automobil.

La scurt timp, pe urme fierbinți, a fost identificat microbuzul respectiv, care a fost recunoscut în calitate de corp delict, în scopul posibilei ulterioare confiscări. Tot atunci a fost identificat și reținut pentru 72 de ore unul dintre liderii grupării criminale.

Noutăţile partenerilor

comentarii: