image
Sursa foto: jurnal.md

Modificarea Legii concurenței a fost votată în lectură finală

Legislația națională va fi completată cu norme privind evaluarea concentrărilor economice în domeniul mass-media. Parlamentul a votat, în ședința de ieri, completarea Legii concurenței, în lectură finală.

Potrivit noilor reglementări, actele legislative speciale în domeniul mass-media pot prevedea praguri privind notificarea concentrărilor economice, altele decât cele stipulate actualmente, în legislație. În prezent, articolul 22 alin. (1) al Legii concurenței prevede că operaţiunile de concentrare economică sunt supuse evaluării şi urmează a fi notificate Consiliului Concurenţei înainte de punerea în aplicare, atunci cînd cifra totală de afaceri realizată cumulativ de întreprinderile implicate, înregistrată în anul anterior operaţiunii, depăşeşte 25000000 lei şi există cel puţin două întreprinderi implicate în operaţiune care au realizat pe teritoriul Republicii Moldova, fiecare în parte, o cifră totală de afaceri mai mare de 10000 000 lei în anul anterior operaţiunii.

Proiectul mai prevede că actele legislative speciale în domeniul mass-media pot prevedea cote de piață ce prezumă existenţa poziţiei dominante, altele decât cotele cumulate pe piaţa relevantă, înregistrate în perioada supusă analizei, depăşesc 50%, se aplică prevederile actelor legislative speciale în domeniul mass-media.

Totodată, Consiliul Audiovizualului va prezenta anual, până la data de 1 martie, Consiliului Concurenţei un raport privind beneficiarii efectivi în domeniul audiovizualului, cu anexarea copiilor de pe documentele relevante deținute.

Consiliul Audiovizualului va sesiza Consiliul Concurenţei cu privire la fapte constatate cu semne de concentrare economică în domeniul audiovizualului și va pune la dispoziție toate informațiile relevante deținute.

Proiectul a fost votat în lectură finală de către 53 de deputați din cei prezenți la ședință.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: