image
Sursa foto: Sky News

Actriţa Emma Thompson, decorată la palatul Buckingham de prinţul William

Emma Thompson, actriţă recompensată cu două premii Oscar, a fost decorată, miercuri, la palatul Buckingham de prinţul William, care i-a oferit titlul „Dame”, potrivit BBC.

După ceremonia de investitură, ea a declarat reporterilor: „Îl ştiu de când era mic şi doar am chicotit unul la celălalt”.

Ea a afirmat că înnobilarea pentru servicii aduse teatrului i-a dat „un sentiment plăcut”. Emma Thompson, în vârstă de 59 de ani, s-a descris drept „feministă cu acte în regulă” şi „avocată a drepturilor omului”.

Actriţa a fost acompaniată de soţul ei, Greg Wise şi de copii lor, Tindy şi Gaia, scrie News.ro.

La ceremonia de miercuri, actriţa Sarah Gordy - cunoscută din „Call the Midwife” şi „Upstairs Downstairs” - a devenit prima femeie care suferă de sindromul Down ce a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic.

Emma Thompson, născută pe 15 aprilie 1959, este actriţă şi scenarist. A câştigat două premii Oscar - la categoria „cea mai bună actriţă în rol principal”, pentru interpretarea din filmul „Howards End” (1992) şi la categoria „cel mai bun scenariu adaptat”, cu filmul „Sense and Sensibility” (1995). În 1994, fost nominalizată la Oscar la ambele categorii de interpretare cu rolurile din filmele „Rămăşiţele zilei/ The Remains of the Day" şi „În numele tatălui/ In the Name of the Father".

Mai are în palmares trei premii BAFTA şi două Globuri de Aur.

A fost apreciată de critica de specialitate şi în alte filme precum cele din seria „Harry Potter", „Nanny McPhee" (2005), „Mai mult decât ficţiune/ Stranger than Fiction" (2006), „Ultima şansă a lui Harvey/ Last Chance Harvey" (2008), „O lecţie de viaţă/ An Education" (2009), şi „Nanny McPhee: Marea înfruntare/ Nanny McPhee and the Big Bang" (2010). Şi-a împrumutat vocea pentru personaje animate, a jucat în producţii de televiziune, iar cel mai recent proiect al său este miniseria „Years & Years”, produsă de HBO şi BBC.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: