Potrivit poliției, pe parcursul a trei luni a fost derulată o amplă operațiune pentru documentarea acțiunilor ilicite ale membrilor grupării.

Au fost demarate acțiuni specifice pentru probarea întregii activități infracționale.

Astfel, au fost obținute probe pertinente care au demonstrat faptul producerii și comercializării drogurilor, precum și posesia ilegală de arme și muniții.

Angajații Direcției Antidrog a INI în comun cu ofițerii de urmărire penală din cadrul Direcției Generale Urmărire Penală, colegii de la Inspectoratul de poliție Anenii Noi, sub coordonarea procurorilor PCCOCS și cu sprijinul ofițerilor de la BPDS „Fulger” au destructurat gruparea criminală specializată în producerea și comercializarea drogurilor pe teritoriul raionului Anenii Noi.

În rezultatul investigațiilor, s-a stabilit că liderii grupării produceau și distribuiau droguri de tip etnobotanice pe teritoriul raionului, în special în rândul șoferilor de taxi.

Aceștea au creat o schemă bine pusă la cale prin care distribuiau drogurile persoanelor de încredere pentru ulterioara realizare.

În calitate de realizator activa și fratele liderului grupării, de 32 de ani, șofer de taxi.

Acesta avea rolul de a comercializa drogurile altor șoferi de taxi precum și clienților acestuia, astfel punând în pericol viața și sănătatea pasagerilor și pietonilor, deoarece drogurile erau consumate de către șoferi în timpul serviciului.

La fel cu rol de realizator au fost identificați alți doi bărbați de 44 și respective 47 de ani, care zilnic primeau peste 100 de doze pe care le comercializau la prețul de 150 lei per doză.

În rezultatul descinderilor cinci personae au fost reținute, au fost ridicate droguri de tip etnobotanic cu masa totală de aproximativ 700gr., repartizate în doze pentru comercializare, doua pistoale pneumatice, bani în sumă totală de peste 131 000 lei, 4159 euro, 350 dolari SUA, 18 telefoane mobile.

De asemenea, au fost ridicate două automobile de model Dacia Logan, suspectate că ar fi procurate la finele anului 2018, de către liderul grupării pe banii obținuți din activitatea criminală și pentru desfășurarea în continuare a acesteia, asupra cărora urmează să se aplice sechestrul.

Dacă vor fi găsiți vinovați suspecții riscă închisoare de la șapte la 15 ani.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a persoanelor implicate în această grupare.

poliția.mdpoliția.md
politia.mdpolitia.md