image
Sursa foto: si.com

Varianta-surpriză pentru înlocuirea lui Zidane: Perez vrea să arate că poate face alegeri radicale

Fabio Capello a dezvăluit, joi, că fostul internaţional spaniol Guti, acum antrenor în cadrul academiei clubului Real Madrid, l-ar putea înlocui pe Zinedine Zidane.

"Perez îl poate numi pe Guti. Ar fi decizia lui, vrea să arate că poate face alegeri radicale, aşa cum a făcut acum trei ani cu Zidane", a afirmat Capello, pentru Sky Italia. Ajuns la 41 de ani, Guti lucrează în cadrul clubului din capitala Spaniei din 2013. De-a lungul carierei de fotbalist, el a jucat la Real Madrid (1995-2010) şi Beşiktaş (2010-2011).

Fost antrenor la Real Madrid, Capello a precizat că tehnicianul francez urma să fie demis dacă nu câştiga Liga Campionilor. "Zidane a vrut să fie el cel care ia decizia, înainte ca altcineva să fie numit în locul său. Dacă Real Madrid pierdea la Kiev, Perez l-ar fi dat afară cu siguranţă", a mai spus fostul tehnician italian.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: