image
Sursa foto: bordergov.md

Un albanez a încercat să traverseze frontiera RM cu un act de identitate fals

În punctul de trecere Giurgiulești-Galați, polițiștii de frontieră au depistat un cetățean al Albaniei cu permisul de conducere falsificat. Deși tânărul albanez susține că documentul ar fi unul autentic, cercetările amănunțite cu tehnica din dotare au dovedit că acesta nici nu corespunde după formă și conținut.

Ieri, pe sensul de intrare în țară s-a prezentat bărbatul de 32 de ani la volanul unui microbuz de model Volkswagen Transporter.

La controlul de frontieră, acesta s-a legitimat în baza actelor albaneze, dar și pentru mijlocul de transport a înmânat documentele, care ar fi eliberate de autoritățile din Albania.

La verificarea permisului de conducere, polițiștii de frontieră au observat lipsa mai multor elemente de siguranță. Acest fapt fiind confirmat și după cercetarea amănunțită cu ajutorul tehnicii din dotare.

În declarații cetățeanul Albaniei a susținut că documentul în cauză este autentic, fără a intra în detalii privind obținerea acestuia.

Persoanei i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat, doar că în calitate de pasager. Permisul de conducere falsificat a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei tehnico-judiciare, iar polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale SUD continuă cercetările pe faptul săvârșirii infracțiunii de fals în actele oficiale. 

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: