image
Sursa foto: Getty Images

Nu e glumă, Messi ar putea fi clonat! Specialist în genetică: Ar semăna cu un geamăn întârziat

​Lionel Messi, 31 de ani, ar putea să fie clonat! Anunţul a fost făcut de Arcadi Navarro, un cunoscut expert în genetică, și a ajuns imediat pe prima pagina a publicatiilor din Spania. Navarro a susţinut că tehnologia din prezent poate ajuta la crearea unui fotbalist care să semene izbitor cu vedeta Barcelonei, informează Marca.

"Am avea o persoană foarte asemănătoare cu Messi... Am fi capabili să reproducem, cu tehnicile actuale, ceva care ar semăna cu un geamăn întârziat... Ca şi cum doi gemeni s-ar fi născut, iar unul dintre aceştia ar fi fost conservat într-o cameră a timpului... congelată. Iar după 20 sau 30 de ani, l-am fi readus la ora sa exactă. Dacă totul s-ar petrece aşa cum trebuie, ne-am reîntoarce la acest copil şi am vedea că, în braţele mamei sale, el ar fi acelaşi", a explicat cercetătorul în cursul unei emisiuni la postul Cadena Ser.

Navarro a precizat, apoi, că "geamănul" nu ar garanta că vom avea o nouă stea în fotbalului mondial, însă ar putea avea un potențial de creștere: "Genetica ne oferă un cadru. Această persoană ar putea avea acelaşi potenţial ca şi Messi, pentru că, în final, calităţile fotbalistice ale lui Messi implică două componente: una genetică foarte clară şi alta educativă, circumstanţială, ambientală. Messi este Messi şi în propriile sale circumstanţe, nu doar datorită încărcăturii genetice. El este Messi şi datorită mediului din casa sa, atunci când era mic, a perioadei petrecute în La Masia (academia clubului FC Barcelona - n.red.), a tratamentului hormonal pe care l-a primit".

"Genetica oferă un potenţial, aşa cum a fost şi în cazul lui Messi, ea ne-a oferit un potenţial. Dacă acest potenţial este sau nu fructificat, aceasta este munca noastră. Este rodul circumstanţelor noastre, a voinţei noastre, a mediului nostru", a conchis Arcadi Navarro.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: