image
Sursa foto: grammy.com

Elton John a semnat un contract cu o casă de discuri pentru tot restul vieții

Elton John a semnat un contract cu casa de discuri Universal Music Group pentru întreg portofoliul său muzical precum şi pentru orice compoziţii, vânzări şi drepturi de autor, a anunţat vineri compania, relatează Reuters, scrie News.ro.

Conform acordului semnat cu compania lui Elton John, Rocket Entertainment, Universal Music Group (UMG) se va ocupa de muzica cântăreţului britanic "pentru tot restul carierei", dar şi de realizările sale din ultimii 50 de ani.

"Complexul acord marchează începutul unei noi perioade de extindere a colaborării dintre Elton John şi UMG şi extinde de asemenea parteneriatul global dintre aceştia", a mai precizat compania în comunicat.

În acord, sunt prevăzute drepturile de publicare ale "cântecelor sale emblematice din portofoliu care vor fi administrate de Universal Music Publishing Group pe viitor".

Divizia de brand-management a grupului, Bravado, va colabora cu Rocket în domeniul vânzărilor, branding-ului şi acordării de licenţe pentru turneul mondial de adio al muzicianului, "Farewell Yellow Brick Road".

Detalii financiare privind acordul nu au fost furnizate.

Elton John, în vârstă de 71 de ani, şi-a început turneul de adio, care va dura trei ani, luna aceasta în Statele Unite. John, care are doi copii împreună cu soţul său, David Furnish, a declarat că vrea să renunţe la turnee şi să se concentreze pe viaţa de familie.

Reginald Kenneth Dwight, născut pe 25 martie 1947, este cunoscut sub numele de scenă Elton John. Este compozitor, cântăreţ şi actor. Într-o carieră de 55 de ani, a lansat 30 de albume de studio, care au fost vândute în peste 200 de milioane de exemplare.

Vocea lui, clasată iniţial ca tenor, a devenit pe parcursul anilor baritonală.

Din 1967, colaborează cu textierul Bernie Taupin. Maniera lor de lucru implică scrierea versurilor de către Taupin şi punerea lor pe muzică de Elton John. Cei doi nu lucrează efectiv împreună la aranjarea pieselor.

A primit o stea pe Hollywood Walk of Fame în 1995. În 1992, Elton John a fost inclus în Songwriter's Hall of Fame, iar doi ani mai târziu, în Rock and Roll Hall of Fame, introducerea fiindu-i făcută de liderul trupei Guns N Roses, Axl Rose.

În 1995, a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, iar în 1998 a fost numit Cavaler de regina Elizabeth II pentru „serviciile aduse muzicii şi pentru acţiunile caritabile”.

Între artiştii cu care Elton John a colaborat se numără Eric Clapton, John Lennon, Kiki Dee, George Michael şi Stevie Wonder.

A câştigat un premiu Oscar, în 1995, pentru „cel mai bun cântec original” - „Can You Feel the Love Tonight”, din animaţia „Lion King”. Două alte piese incluse în coloana sonoră a filmului de animaţie au fost nominalizate în acelaşi an - „Hakuna matata” şi „Circle of Life”, compuse de John cu Tim Rice.

A fost nominalizat de 33 de ori la premiile Grammy, a obţinut cinci trofee şi a primit unul onorific. În plus, Elton John deţine şi un premiu Tony, pentru musicalul „Aida”, scris împreună cu Tim Rice, bazat pe opera lui Giuseppe Verdi.

Cel mai recent album de studio lansat de Elton John este „Wonderful Crazy Night” (2016).

Anul trecut, el a fost nevoit să anuleze nouă concerte în California şi Las Vegas, din cauza unei probleme de sănătate - o infecţie bacteriană pe care a contactat-o în turneul sud-american. Totuşi, în 2017, el a susţinut 87 de concerte, în Europa şi Australia, precum şi în Las Vegas, unde avea o rezidenţă cu show-ul „The Million Dollar Piano”.

În prezent, lucrează la musicalul bazat pe „The Devil Wears Prada”, precum şi la versiunea live-action a animaţiei Disney „The Lion King” şi la animaţia „Sherlock Gnomes”, produsă de propia companie.

Muzicianul britanic a anunţat, în luna ianuarie, că renunţă la turnee, priorităţile sale fiind acum copiii şi soţul.

În 1976, Elton John a recunoscut, într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, că este bisexual, iar în 1988, după divorţul de Renate Blauel, a spus că se simte comfortabil să fie homosexual. Din 2014, el este căsătorit cu cineastul canadian David Furnish.

Noutăţile partenerilor

comentarii: