image
Sursa foto: Parlament.md

Asistența în domeniul apărării și securității, discutată în cadrul unei întrevederi cu experții NATO la Parlament

Membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică au avut, astăzi, o întrevedere cu oficiali ai Ministerului Apărării al Republicii Moldova și un grup de experți ai NATO.

Vizita are loc în contextul derulării celei de a II-a faze a Pachetului de asistență pentru Republica Moldova în cadrul Inițiativei de Consolidare a Capacității de Apărare (DCBI), care presupune asistența, inclusiv tehnică, oferită Republicii Moldova de către statele membre și partenere ale NATO.

Agenda discuțiilor a vizat subiecte referitoare la stadiul actual de cooperare Republica Moldova – NATO.

În cadrul întrevederii, Lilian Carp, Președintele Comisiei securitate națională apărare și ordine publică, a mulțumit echipei de experți DCBI pentru asistența acordată în vederea dezvoltării capacității de apărare și securitate a țării noastre.

”Este important ca Armata Națională să fie una modernizată, să asigurăm militarilor o bună pregătire, dar și un pachet de asistență socială, astfel încât domeniul apărării să fie unul atractiv pentru tineri,” a menționat deputatul.

La rândul său, experții DCBI au reiterat disponibilitatea de cooperare și de oferire în continuare a asistenței instituțiilor din domeniul apărării și securității din Republica Moldova.

De menționat că Republica Moldova a fost acceptată de către Alianţa Nord-Atlantică ca parte a Inițiativei de Consolidare a Capacității de Apărare (DCBI), în anul 2015.

 Prin intermediul acestei inițiative Alianța Nord Atlantică s-a angajat să sprijine Republica Moldova în efortul său de reformare și modernizare a sectorului de securitate și apărare.

Noutăţile partenerilor

comentarii: