Într-un articol publicat în Foreign Policy, Stephen M. Walt încearcă să răspundă unei întrebări care i-a fost puse recent în legătură cu o previziune despre scena globală în următorii ani, scrie Digi24.

Când ne referim la conceptul de ORDINE MONIDALĂ, ne referim în special la înțelesul pe care marele diplomat și teoretician al relațiilor internaționale Henry Kissinger l-a dat acestui concept, înțeles care deține la ora actuală monopol printre specialiști asupra acestei teme.

Walt consideră că, totuși, chiar dacă Kissinger a reușit să creeze un tablou conceptual cuprinzător și subtil în privința ordinii mondiale, conceptul rămâne, însă, destul de „confuz”.

„Dacă nimeni nu poate defini cu exactitate «ordinea mondială», să ne coborâm puțin privirile. În loc să încercăm să ne dăm seama la ce se rezumă «ordinea mondială», ar trebui mai degrabă să încercăm să anticipăm anumite caracteristici centrale din următorii ani în politica globală”, scrie expertul.

Cum va arăta anul 2025 din perspectiva lui Stephen M. Walt:

* În ansamblu, arena globală va fi în 2025 va fi una dominată de o „mulipolaritate înclinată”. Ordinea mondială de astăzi „nu este una liberală”, și „nici cea din  2025 nu va fi una liberală”.

* Statele Unite vor rămâne în continuare „cel mai important actor de pe planetă”, fiindcă nicio altă țară nu va avea aceeași combinație de „influență economică, rafinament tehnologic, forță militară, siguranță teritorială și demografie favorabilă”. Însă marja de superioritate a SUA va fi „mai mică decât în prezent”. Americanii se vor confrunta cu probleme fiscale pe termen lung și cu „profunde fragmentări politice”.

* China va fi a doua putere a lumii și „va depăși Statele Unite pe anumite segmente”, însoțită de alți actori importanți, cum ar fi Germania, Japonia, India și Rusia.

* SUA nu vor alege să joace pe cartea izolaționismului, însă politica externă și de apărare se concentra exclusiv pe contracararea Chinei. „China va fi marea și principala provocare a următorului deceniu”.

* În Europa, rolul SUA va continua „să scadă”, așa cum „se întâmplă constant de la sfârșitul Războiului Rece”. În ciuda atitudinii belicoase a Rusiei, aceasta „este mult prea slabă ca să prezinte o amenințare pentru Europa precum cea a Uniunii Sovietice”.