Ieri, în jurul orei 15.00, la ieșirea din țară s-a prezentat în calitate de pasager al unei rute ocazionale un bărbat de 33 de ani. În cadrul verificărilor, tânărul s-a legitimat în baza pașaportului moldovenesc, recent perfectat și a declarat că intenționa să plece în Cehia, la muncă.

Aceste aspecte au și constituit motiv de cercetare adițională asupra acestuia. Ca urmare, în lenjeria intimă a pasagerului a fost depistat un buletin, care ar fi emis de autoritățile Bulgariei.

În cadrul audierilor, tânărul a relatat că pe rețelele de socializare a luat contactele cu o persoană necunoscută care i-a perfectat documentul, contra unei sume de 300 de euro.

Între timp cât avea loc documentarea cazului, pe aceeași direcție s-a apropiat un alt mijloc de transport, unde a fost identificată o pasageră care avea ca scop să ajungă în Cehia, la muncă.

De asemenea fiind supusă controlului suplimentar, polițiștii de frontieră au depistat în portmoneul conaționalei de 28 de ani, cu viza de domiciliu în Orhei, un buletin românesc. Vizibil, documentul prezenta semne de falsificare. Același tertip a folosit și tânăra, apelând la serviciile unui necunoscut pe rețelele de socializare și contra sumei de 250 de euro a obținut documentul.

Cel de-al treilea moldovean, care a ascuns la controlul de frontieră două documente dintre care unul contrafăcut, iar altul ce nu-i aparține, a fost dat în vileag la jumătate de oră față de primele cazuri.

Mai mult, în cadrul cercetărilor s-a constatat că ambele acte erau eliberate pe numele unui cetățean al Ungariei. Permisul de conducere fals și pașaportul autentic erau ascunse în bagajul conaționalului de 26 de ani. La cele depistate, tânărul a refuzat să dea declarații și să conlucreze cu angajații Poliției de Frontieră.

border.gov.mdborder.gov.md

Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele riscă pedeapsă cu amendă în mărime de până la 650 de unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 200 de ore.

border.gov.mdborder.gov.md