image
Sursa foto: jurnal.md

DOC // Vladimir Țurcan nu este de acord cu demiterea sa de la CC: Merge în instanța de judecată

Țurcan a depus la 16 iunie la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, o acțiune în contencios administrativ împotriva Curții Constituționale, prin care a solicitat anularea hotărârii Înaltei Curți din 23 aprilie 2020.

Judecătorul Vladimir Țurcan cere anularea hotărârii Curții Constituționale (CC) prin care a fost destituit din funcția de președinte al instituției și aleasă Domnica Manole.

„Având în vedere specificul și rezonanța socială a acestei cauze este evident interesul sporit față de toate etapele derulării procesului dat, motiv pentru care Judecătoria Chișinău aduce la cunoștința publicului larg faptul că, prin dispoziția vicepreședintelui Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, nr. 4 din 19 iunie 2020, în temeiul art. 46 alin. 1) Cod de procedură civilă și a prevederilor Regulamentului privind modul de constituire a completelor de judecată și schimbarea membrilor acestora, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 111 din 05.02.2013, s-a dispus examinarea cauzei de către un complet format din 3 judecători, specializați în materie de contencios administrativ”, anunță Judecătoria Chișinău.

docdoc

Completul de judecată va fi format din judecătorii Tatiana Avasiloaie, Alexei Paniș și Viorica Dodon, ultima fiind președinta completului, se arată în document.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: