image
Sursa foto: privesc.eu

Ce a decis Procuratura Anticorupție după denunțul privind creditul rusesc, depus de Maia Sandu

Procuratura Anticorupție a decis să nu înceapă urmărirea penală în privința funcționarilor care au negociat și au organizat semnarea Acordului de împrumut cu Federația Rusă.

Denunțul a fost depus de liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu.

„În cadrul procesului penal nu au fost constatate elementele constitutive ale vreunei componențe de infracțiune, motiv pentru care s-a decis neînceperea urmăririi penale. Despre decizia adoptată, petenta a fost informată, fiindu-i explicat modul și termenul de contestare a acesteia”, anunță Procuratura Generală.

Precizăm că Maia Sandu a sesizat, acum o lună, Procuratura Anticorupție în vederea tragerii la răspundere penală a tuturor celor care au negociat și organizat semnarea Acordului de împrumut cu Federația Rusă.

„Este vorba de viceprim-ministrul, ministrul finanțelor, Serghei Pușcuța, ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguță, dar și alte persoane implicate în aceste procese, numele cărora guvernarea preferă să le țină ascunse”, a spus atunci președinta PAS.

Amintim că, pe 8 mai, Curtea Constituțională a anulat Acordul cu privire la creditul rusesc declarându-l neconstituțional.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: