„Îmi face plăcere să spun că eu am decis să fiu în fracțiunea Platformei DA. Acest lucru a fost determinat de faptul că în campania electorală, pe circumscripția unde am candidat am avut un efort deosebit și am fost ajutat de ambele echipe ale celor două partide, dar chimia care s-a întâmplat pe parcursul acestei campanii, m-a determinat să iau această decizie”, a declarat Igor Munteanu.

Legislatorul a ținut să adauge că conceptul de bază al blocului ACUM este ideea de unitate şi predictibilitate a acţiunilor viitoare.

„Semnând acest acord de colaborare dintre cele două formațiuni, blocul ACUM este sigur că la alegerile locale se va lucra împreună pe o strategie și pe criterii de selectare a consilierilor și primarilor. Asta înseamnă o responsabilitate deosebită față de oamenii cu care s-a lucrat în alegerile parlamentare din 2019 și față de ideea de evoluție și dezvoltare politică a ambelor partide”, a menționat Igor Munteanu.

Fracțiunile Platforma DA și PAS au semnat acordul de constituire al Blocului Politic „ACUM Platforma DA și PAS” în cadrul Parlamentului, iar cele două formațiuni semnatare au anunțat participarea împreună la alegerile locale generale din 2019. Cele două fracțiuni au format un Consiliu Politic coordonator în care sunt delegați câte patru reprezentanți. Acesta este condus de președinții fracțiunilor, Andrei Năstase și Maia Sandu.