Scurtă istorie a unui stat capturat:

Republica Moldova a ajuns în situația în care nimeni nu pare să mai aibă nevoie de ea, pentru că nimeni nu știe dacă mai poate fi salvată. În Basarabia nu ne mai aflăm sub ocupație străină, deși se poate spune că suntem perdanții „războiului de două sute de ani“ cu Rusia – dușmanul istoric, generic, cu care se confruntă și Țările Baltice, dar care totuși au devenit membre UE și NATO. Republica Moldova a fost acaparată de un Rău intern, organismul său lipsit de imunitate a cedat în fața corupției și fărădelegii.

Aidoma unui veritabil scorpion, care, chiar și atunci când promite să te cruțe, te înțeapă, pentru că așa îi e firea, Partidul Democrat al lui Plahotniuc a capturat toate instituțiile statului: justiție, procuratură, CCA, CEC, ANI, ANRE (agenția de reglementare a prețurilor la energie)... A anihilat toate partidele care au făcut alianță cu el: PLDM (faza Filat), PL-ul (lui Ghimpu și Chirtoacă) și chiar PSRM-ul lui Dodon, pe care doar relația cu Putin și faptul că reprezintă 30% de electorat rusofil, stabil, l-a ferit de distrugere totală.

În cele trei scrutine desfășurate în Moldova, de când e mare și tare, Plahotniuc i-a întrecut în malversațiuni pe toți cei care s-au zbătut înaintea lui să păstreze puterea. În 2016 l-a ajutat pe Dodon să câștige alegerile prezidențiale, declanșând o avalanșă de fake news-uri împotriva Maiei Sandu. În alegerile locale din Chișinău, de anul trecut, a declarat că-l va susține pe candidatul unic al dreptei, iar când Andrei Năstase le-a câștigat, a anulat scrutinul printr-o decizie judecătorească. Pentru alegerile parlamentare din 2019 și-a luat mai multe precauții: a adoptat sistemul mixt împreună cu socialiștii (care au pierdut, în consecință, vreo 10% la urne), le-a interzis să voteze moldovenilor din diaspora cu pașapoartele expirate, a transportat și plătit zeci de mii de transnistreni la secțiile de vot de pe malul drept, a folosit din greu resursele administrative, a cheltuit o groază de bani ca să-și vadă partidul în postura de playmaker postelectoral.

Nu socialiștii, cu 35 de mandate, ci Partidul Democrat, cu 30, a invitat la negocieri celelalte partide pentru formarea unei coaliții de guvernare. Pentru Plahotniuc esențial este să aibă inițiativa, să dea senzația că fără el nimeni nu poate guverna: nici PSRM, nici Blocul ACUM al opoziției proeuropene, clasat al treilea.\

Blocul ACUM între două moduri de a se sinucide politic

26 de mandate ale proeuropenilor sunt mult mai puține decât ar fi putut ei obține dacă alegerile ar fi fost cu adevărat libere și corecte, dar suficient spre a fi curtați pentru formarea unei coaliții de guvernare. Candidații Blocului ACUM au semnat înaintea scrutinului angajamentul de a nu face alianță cu PD, PSRM și Partidul „Șor“ (al primarului penal de la Orhei). Cine nu va rezista își va depune mandatul. Ultima condiție e esențială: în fostul parlament Plahotniuc și-a înjghebat o majoritate din transfugi cumpărați cu bucata. Și de această dată prima sa opțiune va fi racolarea individuală.

Blocul ACUM este presat din două direcții. Prima: să intre într-o coaliție cu PD, de dragul „salvării parcursului proeuropean“. Maiei Sandu, lui Andrei Năstase și colegilor lor li se propune să-și depășească resentimentele, umilințele îndurate din partea PD și să bată palma cu Plahotniuc sub garanții europene și americane. Adică să se lase înțepați de partidul-scorpion.

De cealaltă parte, un sentiment de disperare îi face pe unii analiști cu viziuni democratice de la Chișinău să îndemne Blocul ACUM să accepte o alianță „tehnică“, „provizorie“, cu socialiștii. Să voteze cu aceștia schimbarea unor șefi ai instituțiilor de forță, care să conducă la neutralizarea PD-ului și a lui Plahotniuc, și ulterior să organizeze noi alegeri parlamentare în condiții normale.

Cu alte cuvinte, Blocului ACUM i se propun două moduri de a se sinucide politic. Ori să se alieze cu regimul care a pus Moldova pe butuci, ori să bată palma cu un partid putinist, socialiștii, care pledează pentru federalizarea Republicii Moldova și îngroparea visului său european și, implicit, a idealului unionist.

Față de PD și PSRM nimeni dintre sfătuitori nu are pretenții. Este cumva de la sine înțeles că sunt partide cărora nu le poți înainta criterii morale. Toate exigențele sunt pentru intelectualii prooccidentali din Blocul ACUM, cărora li se cere să-și abandoneze „virginitatea politică“, „puritatea doctrinară“, căci țara trebuie eliberată ba de pericolul rusesc (prin alianță cu Plahotniuc), ba de metastaza oligarhică (cu ajutorul pro-rușilor Dodon și Greceanîi, ei înșiși corupți și șantajabili).

În realitate, tot ce are de făcut Blocul ACUM e să-și rămână fidel sieși și oamenilor care l-au votat. Să demonstreze că este gata să lupte pentru valorile și pentru programul său politic chiar și de pe băncile opoziției. Între două rele nu există alegere. Scopul nu scuză mijloacele. Alt­fel, e calea cea mai sigură de a uita c-ai avut vreodată un scop.

Vitalie Ciobanu