Cum și de ce au fost permise aceste reforme îmi este foarte clar. Nu din brusc avânt de patriotism și dragoste de țară. Aceiași oameni care blocau reformele din 2009 au găsit brusc voință politică și au permis oamenilor de la BNM să lucreze. Până în 2016 PD era principala frână a transparentizării acționariatului din bănci ani la rând (din 2011 luptăm să scoatem offshorurile din bănci), a responsabilizării managementului băncilor, a atragerii acționarilor credibili în băncile noastre comerciale (cât face doar acrobația ministrului Bride prin 2015 care a blocat intrarea BERD în VictoriaBank, amânând-ocu trei ani). Lista e mult prea mare și sunt exemple punctuale.

După ce sistemul bancar a fost ruinat de furtul miliardului și de spălarea a 22 miliarde dolari din Rusia, brusc au găsit „voință politică” pentru reforme. După ce și-au umplut buzunarele, au început a face reforme. Pe ruine.

Sistemul bancar în calitate de schemă era prea fierbinte și toți erau cu ochii pe băncile moldovenești. Cei de la BNM pur și simplu au fost lăsați în pace pe ceva timp.

Au fost linii roșii, sunt sigur. De exemplu, să nu fi fost linii roșii, Sergiu Cioclea își începea mandatul cu o investigație internă, comunicată public, despre cine și cum a acționat în interiorul BNM, când se fura miliardul. Sau insista pe publicarea raportului Kroll 2 în întregime. Sau pur și simplu era mai guraliv în public, de exemplu atunci când alte autorități (Ministerul Finanțelor în primul rând) dezinformau activ. Sau spunea măcar ceva despre pamfletul pe nume Strategie de recuperare a activelor (pe care noi am botezat-o „strategie de convingere”).

Cioclea a trebuit să joace puțin politică pentru a putea face măcar ceva. Probabil, i s-a zis subtil „nu te uiți în urmă, hai dă-i cu reformele, arată că vrei să faci bine și trage-le un charm offensive” și asta a făcut.

Totuși, în limita acestor linii roșii, au fost făcute reforme, iar Sergiu Cioclea era, cel puțin din observațiile mele, un om cu o oarecare credibilitate printre partenerii de dezvoltare.

Plecarea lui Sergiu Cioclea este un semn rău pentru partenerii noștri de dezvoltare și încă un minus de încredere pentru această guvernare (nu sunt sigur că a mai rămas ceva). Când îl împingi vizibil (înainte de alegeri, apropos) în demisie prematură pe omul în care lumea dinafară are încredere, ridici multe semne de întrebare. O să dureze vreo câteva luni până toți o să înțeleagă ce anume s-a întâmplat și orice explicație, cât de convingătoare, va fi primită cu o doză mare de scepticism.

Ce anume s-a întâmplat, sau ce anume se pregătește, o să aflăm doar peste ceva timp. După ce fapta s-a consumat și va trebui doar de țipat și protestat.

Dumitru ALAIBA